Dacă ai fost plecat din țară zilele acestea și deschizi televizorul fără să știi că Becali e doar condamnat poți ușor că crezi că a murit.

Mărturii, înregistrări cu muzică de pian în ”spate”, un cor de bocitoare care ne spune în toate emisiunile ce mare om ”a fost”. Prieteni care se bat în litri de lacrimi vărsați și neamuri cu fețe de priveghi. Cântăreții de muzică populară ne spun cât a iubit el patria și credința ortodoxă.

Un politician, care părea om normal până acum, declară convins că ”90 la sută” dintre români vor grațierea luiBecali. Toți vorbesc pe ton pios, de parcă Justiția l-ar fi condamnat la moarte și executat pe cruce.

Mai rămâne ca Patriarhia să ne anunțe că îl declară sfânt și martir al neamului. Doar sunt câțiva nebuni care l-au pictat deja pe pereții unor biserici.

Te uiți la ei, îți faci cruce, și te întrebi ce poate să determine niște oameni aparent serioși să deraieze atât de greu. Parcă au înnebunit toți. Am ajuns o țară în care se plânge de milă unui borfaș, la ore de maximă audiență.

”Este un subiect delicat această condamnare” explică un alt politician pe tonul de vecernie al Preafericitului Patriarh.

Nu zău? Ce este atât de delicat în executarea unei pedepse?

Este uimitor să vezi un asemenea alai de personalități care elogiază una dintre cele mai toxice figuri publice din ultimii 20 de ani, un individ complet lipsit de bun-simț și decentă, cu mentalitate rudimentară, care a călcat în picioare pe oricine, de câte ori a avut ocazia, după bunul plac.

S-a îmbogățit în condiții neclare și apoi si-a sporit averea prin metode condamnate acum în Justiție.

Banii și numai banii l-au făcut persoană publică și l-au adus în fața noastră. L-am văzut răcnind, scuipând, amenințând, discriminând, jignind cu nemiluita pe oricine a îndrăznit să-l contraz