Ajutorul şefului de post de la C.A. Rosetti, agentul de poliţie Mihuţ Luchian Chiorpec, a fost reţinut astăzi pebtru 29 de zile. El este acuzat de luare de mită, de către ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, după ce, în 2010, a promis unui şofer prins băut la volan că va interveni pentru returnarea permisului auto suspendat, contra sumei de 3.800 lei.
Imediat după ce Mihuţ Luchian Chiorpec a primit şpaga, a intrat în concediu, iar dosarul conducătorului auto cercetat a fost preluat de un alt poliţist, care l-a rezolvat în mod corect. Drept urmare, şoferul a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
Pentru că s-a considerat înşelat, bărbatul l-a „turnat” pe ajutorul şefului de post ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie, care au reuşit să documenteze întreaga afacere.
„Tribunalul Buzău a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Inculpatul a solicitat organelor de urmărire penală respectarea Legii nr.677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău a colaborat cu anchetatorii la instrumentarea cazului încă din 2010, atunci când s-a consumat fapta. Ca urmare a faptelor sale, poliţistul este suspendat de către conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău.