Cristian Vlădoianu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, a prezentat ieri într-o conferinţă de presă bilanţul unităţii medicale, după trei luni de activitate. Este vorba de perioada în care Spitalul Judeţean a fost condus de un manager privat din cadrul firmei Tetraedru, cea a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare de Consiliul Judeţean Gorj. În urma analizelor care au fost făcute, managerul Cristian Vlădoianu a declarat că modul în care a fost realizată execuţia bugetară pe anul trecut se reflectă asupra bugetului pentru anul în curs.
„Au fost o serie de probleme pe care le-am descoperit pe parcursul analizei. Anul trecut, nu a fost trecut un prag limită al execuţiei bugetare, ceea ce aruncă repercusiuni asupra bugetului pe anul în curs, lucru care ar fi putut cumva să limiteze activitatea; până acum am reuşit să evităm eventuale consecinţe nefavorabile. Am reuşit să identificăm o serie de nevoi reale ale spitalului, nevoi care vor reprezenta firul roşu al activităţilor noastre ulterioare. În primul rând, se impune ridicarea standardelor igienico-sanitare şi hoteliere ale spitalului. Este foarte necesară efectuarea unor investiţii: ascensoare, zonă de sterilizare, zona de mentenanţă – mă refer la înlocuirea de instalaţii electrice şi sanitare, precum şi o serie de aparate necesare medicinii anului 2013“, a precizat managerul Cristian Vlădoianu.
Mai puţine internări prin Urgenţe
Reprezentanţii Spitalului Judeţean au declarat că în ultimele trei luni a scăzut numărul internărilor prin Urgenţe, fiind preferate cele planificate şi tratamentul în ambulatoriu. În urma reducerii cheltuielilor de personal, cheltuielile cu medicamentele au crescut de la 15,9% la 18,54%. Totodată, din coplată, pe ultimele două luni, a fost colectată suma de 5.000 de lei. Conducerea unităţii medicale a declarat că banii sunt bineveniţi în bugetul spi