Aproape 450 de poliţişti rutieri vor fi instruiţi anul acesta în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto, prin 19 sesiuni de formare la nivelul întregii ţării, informează Agenţia Naţională Antidrog. Începând cu 29 mai, 50 de rutierişti vor intra în program, la Timişoara.
Rutieriştii, învăţaţi să depisteze şoferii drogaţi
Aproximativ 450 de poliţişti rutieri vor fi instruiţi anul acesta în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto, prin 19 sesiuni de formare la nivelul întregii ţării, informează Agenţia Naţională Antidrog. Iniţiativa se desfăşoară în baza unui parteneriat între A.N.A. şi Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin care, anul trecut, a fost demarat un proces amplu de formare care are ca scop creşterea nivelului de cunoştinţe al poliţiştilor rutieri privind influenţa drogurilor asupra şoferilor, însoţită de o componentă esenţială de instruire specifică în domeniul testării prezenţei consumului de droguri la conducătorii auto.
Sesiunile de formare au debutat în februarie 2012, reuşindu-se de atunci instruirea a aproximativ 370 poliţişti rutierişti din Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Cursurile au fost susţinute de specialişti A.N.A. care deţin şi calitatea de formatori autorizaţi C.N.F.P.A. – actuala Autoritate Naţională pentru Calificări. Potrivit A.N.A., succesul şi utilitatea acestui demers, rezultate din evaluările finale ale sesiunilor de formare deja implementate, au demonstrat necesitatea continuării acestui tip de activităţi şi în 2013.
În acest an, A.N.A., prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor, şi-a propus derularea a 19 sesiuni de formare, care vor avea ca beneficiari aproximativ 450 poliţişti rutieri de la nivelul întregii ţări (Bucure