Deja promovată în primul eşalon al fotbalului românesc, FC Botoşani nu mai are presiunea obţinerii celor trei puncte în partida cu CS Otopeni, programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal.
Chiar dacă punctele puse în joc nu mai au prea mare importanţă, oficialii botoşăneni vor o victorie la ultima reprezentaţie, pe teren propriu, în faţa suporterilor. Cristi Popovici, antrenorul principal al roş-alb-albaştrilor vrea victoria în partida cu CS Otopeni pentru palmares şi pentru suporteri. În acest retur de campionat, FC Botoşani a câştigat toate meciurile jucate pe Municipal iar Cristi Popovici vrea să încheie sezonul cu încă o victorie.
„Ne dorim să câştigăm şi acest joc. Personal îmi doresc să avem doar victorii pe teren propriu. Nu mai avem presiunea pe care am avut-o la fiecare joc din acest retur dar în schimb este vorba de orgoliul şi ambiţia de a câştiga şi ultimul meci de pe teren propriu. Jucăm din nou cu locul doi. S-a mai întâmplat cu Săgeata. Vom întâlni o echipă care cu siguranţă va fi foarte motivată pentru îşi păstrează şansele de promovare. Spre să fie un joc spectaculos pentru că în ultimele partide, ei au reuşit să marcheze nouă goluri. Noi am marcat opt goluri în ultimele două meciuri. Ne propunem să ne impunem jocul şi să atacăm din primul minut”, a spus Cristi Popovici.
Principala grijă a tehnicianului este să-i determine pe elevii săi să fie concentraţi la acest meci şi să-l trateze ca şi cum ar fi unul decisiv. El recunoaşte că după ce echipa a promovat matematic în liga I, a apărut o relaxare în rândul jucătorilor.
„Sper ca gradul de concentrare al jucătorilor să nu fie foarte scăzut. E clar că un declic s-a produs şi în mintea lor. Eliberarea din starea de stres care a fost pe parcursul returului. Eu sper ca pentru 90 de minute vor fi din nou motivaţi să obţină victoria, luând în calcul şi evenimentul