Nişte „tovarăşi” de tâlhării au intrat de curând la puşcărie, completând un şir ce începe să prindă ceva contur, dar care, de la cei câţiva milimetri până să înconjoare ecuatorul (o dimensiune pentru care avem din păcate resurse nelimitate) mai are nevoie de multă ploaie.

Alţi „tovarăşi” de politică tip bordel au venit de curând cu o propunere legislativă pentru amnistierea unor persoane din închisori. Motivul: supra-aglomerarea acestora. Pe această logică, dacă, de exemplu, se va constata că „drepturile” puşcăriaşilor nu sunt respectate în România pentru că nu stau câte unul sau doi în celulă, că nu au aerul condiţionat, electronicele, consultanţii, medicul şi asistenta personală, vitaminele, proteinele, prietenele şi alte alea necesare, şi nişte stabilimente va trebui să fie închise, nu-i aşa că mai bine le dăm drumul? Şi dacă le dăm drumul unora, nu e mai bine să le dăm drumul tuturor, să întindem corturile pe stradă, să scoatem mesele, să chemăm maneliştii şi curvele şi să ne veselim?

Într-un parlament dominat, peste 90 la sută, de socialişti şi comunişti, unii pe faţă alţii mascaţi (numai că din nădragi le iese coada roşie), iniţiativa respectivă, care s-a plimbat pe la fiecare legislatură, nu ne miră. Nu cu borfaşi, nu cu cei de la limita sau din afara societăţii a fost instaurat comunismul în ţară? Nu ne-au fericit periodic atotputernicii secretari generali ai PCR şi, după 90, ultimul dintre ei, cu nevoia dumneavoastră, domnul Ion Iliescu, cu valurile de hoţi, tâlhari, violatori, trimişi printre noi ca să ne abată gândurile de la alte prostii? Deocamdată, iniţiativa de care vorbeam, am înţeles că, pentru că nu ar da bine la populaţie, a fost respinsă. Dar nu pentru veşnicie.

Din păcate, din cauza reflexelor comunistoide cu care siluiesc dreptatea atunci când pun mâna pe putere, dar şi din lipsa de viziune strategică şi de competenţă managerială