O premieră din lumea medicală a avut loc ieri, la spitalul Gliwice din sudul Poloniei
Medicii de aici au anuntat că au reusit să realizeze primul transplant de faţă din lume, intr-o interventie menită să-i salveze viata unui pacient.
"Este prima grefă de faţă din Polonia şi, în acelaşi timp, prima din lume realizată de urgenţă pentru a salva viaţa pacientului", a declarat Anna Uryga, purtător de cuvânt al Centrului de cancerologie din Gliwice.
Pacientul a ajuns la spital in stare gravă după ce, acum o lună, i-a fost smulsă o mare pare din faţă, intr-un accident. Operatia prin care medicii i-au făcut un transplant de faţă a durat 27 de ore si s-a efectuat cu acordul pacientului.
In prezent, bărbatul se simte mai bine, dar starea lui este in continuare gravă. Medici spun că el îşi va recăpăta intreaba mobilitate a fetei abia după 8 luni.
C.V. Citeste despre: transplant de fata , polonia vezi comentariile