Sorin Ovidiu VÎntu a declarat joi, la Curtea de Apel Bucureşti, că l-a îndemnat de multe ori pe Nicolae Popa să revină în ţară pentru a-şi redeschide dosarele în care a fost condamnat şi că SRI are înregistrările acestor discuţii, dar nu le-a depus la dosar întrucât nu a avut mandat de la judecător.
Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut astăzi apelurile făcute de Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti prin care au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, cu executare sau cu suspendare, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru prăbuşirea FNI.
Procurorul îi vrea la puşcărie
Procurorul prezent la şedinţa de judecată le-a cerut judecătorilor respingerea apelurilor formulate de Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, arătând că Tribunalul Bucureşti a stabilit o decizie corectă în această cauză.
Sorin Ovidiu Vîntu a arătat în faţa instanţei că acest dosar reprezintă o răzbunare politică, "fiind de notorietate conflictul la scenă deschisă cu Traian Băsescu sau cu şeful SRI, Maior".
Vîntu a spus că, în opinia sa, dosarul a fost instrumentat "total neprofesionist" şi că există informaţii incomplete, unele provenind chiar de la SRI. În acest context, Vîntu a declarat că vorbea foarte mult cu Nicolae Popa la telefon, căruia îi spunea "Viorel" şi că de mai multe ori a încercat să-l convingă să revină în ţară pentru redeschiderea dosarelor în care a fost judecat şi condamnat.
Bani pentru „Ţeparul FNI”
Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus că i-a promis lui Nicolae Popa suportul financiar în acest sens şi că toate aceste discuţii s-ar afla la SRI. Vântu a precizat că SRI ar fi făcut interceptări ale acestor discuţii prin biroul de protecţie, şi nu prin mandat obţinut de la judecător, iar aceste interceptări nu au