Primăria Panciu lansează astăzi, la Casa Orăşenească de Cultură, două noi proiecte ce se vor realiza cu fonduri europene. Este vorba despre „Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice Sf. Ioan Panciu, cod SMIS 18600” şi „Centrul social de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte, cod SMIS 18599”. Ambele proiecte sunt cofinanţate de Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/Modernizarea/Dezvoltarea şi Echiparea Infrastructurii Serviciilor Sociale”.
Valoarea totală a Centrului rezidenţial „Sf. Ion” este de 3.991.657,24 lei lei, din care valoarea totală eligibilă 3.195.969,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 2.716.573,65 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 415.475,97 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului 63.919,38 lei. În ceea ce priveşte Centrul social de recuperare şi reabilitare neuromotorie, acesta are o valoare de 1.552.432,36 lei, valoarea totală eligibilă fiind de 1.211.689,00 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR 1.029.935,65 lei.
Primăria Panciu lansează astăzi, la Casa Orăşenească de Cultură, două noi proiecte ce se vor realiza cu fonduri europene. Este vorba despre „Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice Sf. Ioan Panciu, cod SMIS 18600” şi „Centrul social de recuperare şi reabilitare neuromotorie pentru persoane adulte, cod SMIS 18599”. Ambele proiecte sunt cofinanţate de Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul de intervenţie 3.2 „Reabilitarea/Modernizarea/Dezvoltarea şi Echiparea Infrastructurii Servic