● Joel Dicker, Adevărul despre cazul Harry Quebert, traducere din limba franceză de Ana Antonescu, Colecţia "Fiction Connection", Editura Trei, 2013.
E al doilea roman al acestui tînăr elveţian, absolvent de Drept. Cartea a apărut anul trecut, în septembrie, a împuşcat rapid două prestigioase premii literare franceze şi a rupt gura Tîrgului de la Frankfurt, vreo 30 de edituri din lumea largă sărind să cumpere dreptul de a o traduce şi publica.
DE ACELASI AUTOR Religia pentru atei Păsările galbene Kamceatka Lit Kit În fond, e vorba despre un roman poliţist excelent, cu o poveste şireată şi tentaculară, montată în decorul unui orăşel nord-american. Autorul are un simţ impecabil al suspansului, construieşte eficient şi surprinzător, îşi transformă cititorul într-un insomniac încîntat. Sînt aproape 700 de pagini de thriller inteligent şi pervers, cu un pic de Lolita, un pic de Dogville şi, în general, cu o captivantă incorectitudine politică a dezvăluirilor de parcurs sau de final. Pe scurt, nu prea laşi cartea din mînă, semn că proza de aici funcţionează – cum nota Bernard Pivot, entuziasmat – cu o „precizie de ceasornic“.
Problema e că, la acest autor elveţian, ceasul nu e ceas destul dacă nu e şi cu cuc. Romanul său poliţist, spectaculos în genul lui, ţine morţiş să discute şi chestiuni de „înaltă“ literatură. Anchetatorul şi primul suspect din carte sînt doi „mari“ scriitori – al doilea, chiar „uriaş“, fiind mentorul celui dintîi. Or, lecţiile de literatură ale maestrului au un patos cam adolescentin şi o impetuozitate potrivită mai degrabă cu educaţia fizică, iar pasajele reproduse din „capodopera“ acestuia sună a romanţ de secol XIX. În plus, notorietatea celor doi are ceva comic: mai toată lumea îi recunoaşte dintr-o privire (fie că-i admiră sau îi detestă), ba unii par să se fi oprit din treburi importante (o fugă definitivă de acasă sau îngropa
