Decizia Guvernului Ponta de a reduce numărul certificatelor verzi la jumătate pentru un Megawatt/oră de energie verde şi de îngheţare a acestor subvenţii până cel puţin în 2017 a stârnit suficientă îngrijorare în rândurile companiilor din domeniul energiei regenerabile şi al lobby-ului ”regenerabilelor” încât să merite un articol amplu în cotidianul New York Times de luni, care deplânge faptul că, deşi în ultimii ani România a ridicat mai multe turbine eoliene decât toţi vecinii săi şi a reuşit să îşi construiască o reputaţie de Ţara făgăduinţei pentru investitorii în energie verde, acum Guvernul este pe cale să facă o răsturnare la 180 de grade.

Jocurile politico-economice de la Bucureşti

NY Times citează reprezentanţii câtorva dintre aceşti investitori, printre care cei ai companiei cehe CEZ, care ameninţă că îşi vor muta operaţiunile în Polonia pentru că „nu au de gând să investească sume mari de bani în proiecte pentru care nu au garanţia câştigurilor financiare”, ceea ce scoate în evidenţă schema pe baza căreia operează aceşti aşa-zişi ”investitori”. Ei construiau eolienele şi fermele solare, primeau subvenţie de la stat prin ”certificatele verzi“ la un preţ de aproape trei ori mai mare decât al pieţei (450 de lei pe Megawatt/oră, faţă de 170 de lei, cât e pe piaţa liberă) - indiferent de preţul la care cumpărau consumatorii, pentru că vântul nu bate neapărat la orele de consum maxim, iar soarele cu siguranţă nu mai străluceşte la ora aceea - şi investiţia era asigurată pe banii consumatorilor atât casnici, cât şi industriali, ale căror facturi erau umflate pentru singurul motiv că există un angajament la nivelul UE că până în 2020 toate statele membre trebuie să asigure 25% din producţia de energie din surse regenerabile. Problema este că România avea deja 20% din producţie regenerabilă, asigurată de hidrocentrale, deci nu avea nevoie să se grăbe