Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii care conduceau maşina Poştei jefuită la Neamţ au căzut testul poligraf

Publicat in Adevarul, joi 23 mai 2013 ·

Şoferul şi însoţitorul maşinii Poştei jefuită săptămâna trecută de 2,2 milioane de lei, banii pentru plata pensiilor, au trebuit să răspundă mai multor întrebări la testul poligraf. Vor face aceeaşi operaţiuni peste o săptămână pentru relevanţa rezultatelor.

Ancheta în cazul jafului de peste 2,2 milioane de lei din Neamţ este în plină desfăşurare, dar nici până la această dată autorităţile nu au dat de urma hoţilor care au atacat maşina Poştei joi,16 mai. În schimb, cei doi angajaţi care au reclamat jaful, şoferul şi însoţitorul transportului de bani, au fost testaţi la Bacău la poligraf.

Nici unul nu a trecut prea bine de întrebările puse, aşa cum au arătat rezultatele de la „detectorul de minciuni”, concluzia specialistului fiind aceea că nu au avut o atitudine sinceră. Ar putea însemna că ar avea ceva de ascuns, poate chiar aspecte legate de modul în care hoţii au aflat detalii importante despre transportul de bani din acea zi, ceea ce ar întări ipoteza unei acţiuni „la pont”.

Chiar dacă rezultatul nu este probă într-un eventual proces, comportamentul subiecţilor poate oferi indicii preţioase pentru cursul anchetei. Pentru a înlătura dubiile, cei doi angajaţi ai Poştei vor trebui să reia acest test la o diferenţă de câteva zile, în ideea că primele rezultate ar fi putut fi influenţate de şocul emoţional trăit după jaful de joi. În ultimele zile au fost audiate peste 100 de persoane care locuiesc în zona unde a fost reclamat jaful maşinii de Poştă, iar informaţiile obţinute de la aceştia confirmă că două maşini suspecte au staţionat în apropierea locului unde s-a comis jaful. Mărturiile nu sunt însă unanime în ceea ce priveşte culoarea celor două maşini, şi nici indicii clare nu s-au găsit la faţa locului. În acest timp, la Bucureşti, chestorul şef Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, s-a întâlnit luni, 20 mai, la sediul

IGPR, cu directorul ge

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Permisul auto va fi suspendat dacă nu-ți plătești amenda de circulație în 90 de zile. Ce spune ministrul Cseke Attila întrebat dacă este constituțional

HotNews acum 48 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat vineri că guvernul va veni în perioada următoare cu o modificare legislativă prin care permisul auto să fie suspendat în cazul șoferilor care nu-și achită amenzile contravenționale de circulație în 90 d

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 40 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cum a aflat Mihaela Rădulescu de MOARTEA iubitului său, Felix Baumgartner. Tragedia a avut loc în timpul vacanței lor din Italia

Gandul acum 2 ore
Celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner (56 de ani) și-a pierdut viața, joi după-amiază, într-un tragic accident de parapantă petrecut în Italia, în timpul unei vacanțe pe care o petrecea alături de iubita sa, Mihaela Rădulescu. El

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°