Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unele părţi bune din cazul “Becali”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 mai 2013 ·

Cu mulţi ani în urmă, datorită lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac foarte mulţi români, dacă nu majoritatea s-au familiarizat cu tenisul de câmp. De atunci, de peste 40 de ani, nu am întâlnit pe nimeni care să nu ştie regulamentul acestui sport, altfel destul de complicat şi oarecum neobişnuit, în comparaţie cu altele.

În prezent cazul “Becali” este mediatizat într-o măsură ne mai întâlnită. Probabil se vor face statistici care vor proba faptul că numele lui George Becali a fost şi este mai des pomenit decât era Nicolae Ceauşescu chiar în ziua lui de naştere, pe 26 ianuarie.

Din toate poveştile despre cazul “Becali” poporul român, căci tot poporul participă la această telenovelă, află informaţii despre justiţia din ţara noastră. Foarte curând în mediile cele mai diverse oamenii vor dezbate concluziile care s-au desprins la fond sau la recurs, vom afla câte instanţe de judecată avem, în ce condiţii se dau pedepse cu suspendare şi când nu. Aşa cum , pe vremuri mulţi tineri s-au apucat de tenis de câmp, în prezent facultăţile de drept s-ar putea să câştige mai mulţi adepţi.

Pe de altă parte în acest adevărat tsunami de păreri pro şi contra, de proiecte de atac la CEDO şi de supoziţii privind o posibilă graţiere, românii s-ar putea să vadă cum funcţionează justiţia lor. În care un om stă prin tribunale peste zece ani şi apoi judecătorii cu cea mai bună pregătire, din ţară au păreri foarte diferite. Ar mai putea să observe românii pe cine graţia Ion Iliescu în nume propriu sau “la grămadă”. Am citit această listă şi cel mai mult m-a mirat cazul colonelului Cristian Bernevig, graţiat de Ion Iliescu în 2002. Pe 25 decembrie 1997, fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, în timp ce se îndrepta spre Predeal, "într-o misiune ordonată", a acroşat o maşină din sens opus. În urma impactului au murit cinci oameni. A fost condamnat la trei ani de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 10 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 10 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°