Până acum câţiva ani, gama constructorului japonez era compusă în cea mai mare parte din maşini de familie fiabile, eficiente, dar lipsite complet de personalitate. Dar acum nu mai e cazul.
În ultimul timp, japonezii au înţeles că reţeta succesului ţine tocmai de implementarea spiritului emblematicului MX-5 la nivelul întregii game, sintetizat în laitmotivul "Zoom-Zoom", iar modelele nou-lansate au devenit din ce în ce mai reuşite. Cel mai recent exemplu, Mazda 6, este unul perfect al acestei strategii. În primul rând, trebuie doar să o priviţi. Designerii au apelat la tot felul de artificii stilistice pentru a creiona o siluetă lungă şi joasă, ideală pentru un automobil în trei volume. Luaţi ca exemplu doar aripile faţă curbate, ce scot în evidenţă capota în formă de "V", lăsând impresia că ar fi mai lungă decât este în realitate. Apoi, la o lungime de peste 4,86 m, Mazda 6 este, probabil, cel mai mare model din clasa medie-superioară.
Habitaclu confortabil
Interiorul nu are forme spectaculoase, cochetând mai degrabă cu ideea de clasic, dar inspiră suficientă prospeţime încât să nu pară absolut deloc bătrânesc. Singurul element care poate fi serios criticat este ornamentul transversal al planşei de bord, dintr-un plastic vopsit în maro-vişiniu, care arată ieftin şi nu se potriveşte cu nimic altceva la interior. În rest, habitaclul este un loc foarte plăcut, în care nu te deranzează să petreci ore întregi la un drum lung.
Diesel eficient
Modelul testat era echipat cu un motor diesel de 2,2 litri şi 175 CP, cuplat la o transmisie automată cu şase trepte. Propulsorul este elastic, silenţios şi foarte economic, chiar şi în combinaţie cu această cutie care nu este la fel de eficientă ca una manuală. Comparat cu versiunile cele mai apropiate ca motorizare de la Volkswagen Passat, Opel Insignia, Toyota