Revenite după o pauză de aproape o lună, echipele de handbal masculin CSM Focşani 2007 şi HC Alexandria au demarat foarte greu partida din Sala Polivalentă. Trecuseră 8,30 minute şi fuseseră înscrise doar 4 goluri – 3 ale gazdelor, unul, al oaspeţilor. În minutul 19 era 5-3, ceea ce l-a determinat pe unul dintre arbitri să facă, spre tribune, un comentariu scurt, dar edificator: tare meci, 8 goluri în 20 de minute!
Finalul reprizei a fost mai darnic cu spectatorii şi a adus încă 12 goluri, iar prima parte a întâlnirii s-a încheiat cu 12-8. Repriza a doua a fost copie fidelă a primei, cu doar şase goluri în 9 minute, şi cu mai multe reuşite la finalizare în ultima sa parte. Gazdele au forţat atât cât a fost necesar pentru a fi sigure de victorie, oaspeţii au vrut mult, însă au reuşit puţin. De fapt, evoluţia celor două formaţii a fost ilustrarea corectă a va-lorii fiecăreia, indicată de poziţiile din clasament: pe 7, CSM Focşani 2007, pe 10, Handbal Teleorman Alexandria.
Echipa pregătită de fostul portar Viorel Ciubotaru, cu cea mai bună apărare din serie, şi-a confirmat forţa defensivă şi în această partidă, cu un Constantin Rusu în formă dezarmantă pentru adversari, în timp ce atacul i-a avut pe Silviu Rotaru şi Iulian Neaţă cei mai prolifici marcatori. Ultima apariţie a focşănenilor pe teren propriu din actuala ediţie de campionat i-a mulţumit pe spectatorii care au venit la Polivalentă să-i vadă jucând, iar echipa Focşaniului s-a impus în final cu 24-16 (12-8). Formaţia CSM Focşani 2007: Rusu – Toader, Sîsîeac – 1 gol, Constantin – 1, Vasilache – 1, Rotaru – 7, Nelu, Tănase – 3, Gheorghe – 1, Barbu – 2, Popa – 1, Neaţă – 6, Necoară – 1, Stancu, Toia. Urmează, sâmbătă, ultimul joc din campionat, la Galaţi, cu vecina de clasament, Universitatea. O victorie i-ar aduce CSM Focşani 2007 locul 6 în clasamentul final, ceea ce ar fi o performanţă