Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O stradă plină de gropi a adus mânia şoferilor asupra lui Boc. Când va fi asfaltată? "În curând" VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, joi 23 mai 2013 ·

Şoferii care circulă pe strada Scorţarilor sunt revoltaţi. Chiar dacă fac slalom, nu pot evita toate gropile şi trebuie să plătească bani mulţi la service-urile auto. Autorităţile locale spun, însă, că strada este inclusă în proiectul de reabilitare şi va fi refăcută ... în curând.

Clujenii cred că strada Scorţarilor trebuie refăcută cât mai repede. Vezi ce spun câţiva dintre şoferi, în materialul video

"Ar trebui refăcută", spune unul dintre ei. "E plină de gropi de nu ştiu cât timp. În stilul acesta numai se schimbă bucşi şi tot felul de costuri, dar nu-i interesează pe oamenii de mai sus".

Şoferii trebuie să mai aibă răbdare până când circulaţia de pe această stradă va fi una fără probleme.

"Strada este în atenţia Primăriei în vederea refacerii, urmând ca în perioada următoare să se demareze procedurile necesare prealabile intrării în reabilitarea propriu-zisă", acesta este răspunsul purtătorului de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu, întrebată când strada va fi reparată.

Autorităţile nu pot oferi o dată certă la care strada va fi reabilitată.

Reporter: Anca Baciu

Imagine: Rareş Râşnoveanu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Elena Lasconi: Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă, dar soluția nu e acolo

HotNews acum 2 ore
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, vineri, pe pagina ei de Facebook, la protestul care are loc în fața Parlamentului. Primărița de la Câmpulung a declarat că îi înțelege pe protestatari și acuză Guvernul că „a dat foc la țară”. „Au aruncat

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 2 ore
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 48 minute
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Cardurile de sănătate nu funcționează. Explicațiile CNAS

Adevarul acum o ora
Pacienții care au nevoie de rețete zilele acestea întâmpină din nou dificultăți, dat fiind că Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate (PIAS) care gestionează cardurile de sănătate nu funcționează.

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

De ce ar fi plecat Călin Georgescu de la propriul protest. ”Orice, numai violențe să fie. Eventual cu vărsare de sânge”

Ziare.com acum o ora
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, crede că absența lui Călin Georgescu de la mitingul organizat este cauzată de faptul că acesta ar putea degenera în violențe de stradă. Într-o postare pe Faceboo

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 3 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 5 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Prima reacție a Ucrainei după ce Trump a spus că vrea o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei a oferit vineri după-amiaza prima reacție oficială a Kievului față de declarațiile lui Donald Trump privind dorința acestuia de a se întâlni cu Vladimir Putin, partea ucraineană afirmând în

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

10°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°