Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul ucis de FBI a mărturisit o triplă crimă comisă împreună cu Tamerlan Tsarnaev

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 23 mai 2013 ·

Un bărbat ucis miercuri în Florida în timpul unui interogatoriu FBI a mărturisit, înainte să moară, că este implicat într-o triplă crimă comisă, potrivit acestuia, împreună cu Tamerlan Tsarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatului de la Boston, scrie presa americană.

Această triplă crimă, care nu a fost soluţionată vreodată, a fost comisă pe 11 septembrie la Waltham, o suburbie din vestul Bostonului. Trei bărbaţi au fost găsiţi cu gâtul tăiat într-un apartament, acoperiţi cu marijuana.

Bărbatul ucis miercuri dimineaţa, un tânăr de origine cecenă, Ibragim Todaşev, în vârstă de 27 de ani, îl cunoştea pe Tamerlan Tsarnaev, cel mai mare dintre fraţii acuzaţi de comiterea pe 15 aprilie a atentatului de la maratonul din Boston, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi. El practica, la fel ca acesta, arte marţiale, şi a locuit pentru o perioadă la Boston, a declarat un prieten de-al său, Khusn Taramiv, pentru postul local wesh.com.

Interogatoriul lui Todaşev dura de două ore, miercuri dimineaţa, în apartamentul său din Orlando, în momentul în care acesta a încercat să atace un anchetator, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru New York Times.

El a recunoscut anterior că este implicat în tripla crimă şi l-a incriminat şi pe Tsarnaev. "A recunoscut acest lucru verbal, dar nu a semnat nimic", a precizat această sursă.

Biroul FBI din Boston şi procurorul local au refuzat să facă vreun comentariu, ancheta asupra triplei crime fiind în curs.

Acest interogatoriu implica un agent FBI, doi poliţişti din statul Massachusetts - în care se află Bostonul - şi alţi reprezentanţi ai forţelor de ordine, potrivit FBI, care a precizat că agentul FBI a fost "rănit uşor" în înfruntare.

Todaşev a vorbit la telefon luna trecută cu Tamerlan Tsarnaev. FBI era interesat de el, în urma atentatului de la 15 aprilie, şi l-a interogat în mai multe râ

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Peste 1.500 km de şosele şi căi ferate au primit Acord de mediu în 2024 şi urmează să fie construite în anii următori, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

News.ro acum 53 minute
Peste 1.500 de kilometri de şosele şi căi ferate au primit acord de mediu, în 2024, urmând să fie construite în anii următori, iar alţi aproximativ 1.000 de kilometri de infrastructură rutieră şi feroviară se află în procedură de evaluare a impactul

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 47 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Uniunea Europeană oferă Ucrainei încă un ajutor umanitar de 140 de milioane de euro. Câți bani va primi Republica Moldova FOTO

Ziare.com acum 17 minute
Uniunea Europeană (UE) a anunţat luni, 13 ianuarie, un nou program de ajutor umanitar în valoare de 140 de milioane de euro pentru Ucraina şi încă 8 milioane de euro pentru Moldova. Pachetul de ajutor a fost anunţat în timp ce comisarul european pen

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Activişti ecologişti au vandalizat mormântul lui Darwin din Westminster - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Activiştii de mediu din cadrul mişcării „Just Stop Oil” au deteriorat luni mormântul naturalistului britanic Charles Darwin de la Westminster Abbey din Londra, relatează Reuters. Doi activişti au intrat luni dimineaţă în Westminster Abbey, locul und

Vreme schimbătoare în Dobrogea. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 8 minute
Vremea în Dobrogea în perioada 13-26 ianuarie Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În 14 ianuarie media maximelor termice va scădea până la 2

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°