După semnalul pozitiv dat miercuri la Bruxelles, în Consiliul European, privind acceptarea gazelor de şist ca sursă de energie neconvenţională pe care ţările care doresc o pot explora şi exploata, Guvernul se gândeşte deja la acordarea licenţelor. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a doua zi după Consiliul de la care premierul Victor Ponta a dat semnalul că UE “permite ţărilor membre ale UE să-şi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările”.
Mutarea este una rapidă, având în vedere că, până în luna martie, Ponta s-a arătat mai degrabă reticent, instituind chiar un moratoriu cu argumentul că România ar aştepta rezultatele studiilor europene de impact. În urmă cu două luni, premierul s-a repoziţionat însă. “E un obiectiv strategic al României să nu mai depindem de gazele din Rusia”, a spus Ponta şi miercuri la Bruxelles, vorbind de “capacitatea României din producţia internă, din rezultatele din offshore, din Marea Neagră, din gaz de şist, care să acopere tot consumul României, să ne ajute să exportăm şi în Moldova”, ca de “un interes strategic” care "nu e îndreptat împotriva" Rusiei.
Cel mai important jucător în piaţa de energie implicat deja în prospectarea zăcămintelor din România este gigantul american Chevron, căruia statul i-a concesionat trei perimetre la Constanţa (Costineşti, Vama Veche, Adamclisi) şi unul la Bârlad. Interesate s-au arătat însă şi companiile Petrom, Romgaz, MOL şi NIS, o subsidiară a Gazprom. Un alt perimetru pe care se fac studii ar fi cel de la Suceava, mai exact la Climăuţi, deţinut de australienii de la Zeta Petroleum, în parteneriat cu singaporezii de la Raffle Energy.
Când începe ANRM demersurile pentru a acorda licenţe
“În perioada urmatoare, Agentia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) va organiza licitaţiile de desemnare a firmelor care vor