Nu m-am uitat la Eurovision și nici nu cunosc pe cineva care să o fi făcut. Pentru că nu am în cercul meu social oameni atît de anoști și de bătrîni încît să n-aibă nimic mai interesant de făcut sîmbătă seara decît să vadă un concurs de muzică ușoară. Și nici măcar nu e unul serios. Că se votează politic. Și dacă aș reprezenta eu România rîgîind în microfon, tot mi-ar da ungurii și moldovenii niște puncte. Ca să le dăm și noi lor.

Acestea fiind spuse, am ascultat melodia cîntărețului nostru cu nume predestinat: Cezar Ouatu. Am ascultat-o și am rîs de mi-a ieșit lapte pe nas cînd a început să se pițigăiască de parcă și-ar fi prins ouăle în menghină. Nimeni nu o să asculte melodia aia cînd o să meargă cu mașina. Nu o să existe niciodată nicăieri o petrecere la care DJ-ul să bage Cezar Ouatu și toată lumea să se ridice în picioare ca să îndoaie covorul. Nici un om nu o să facă sex pe vocea lui Cezar Ouatu, în afară de el însuși. E doar umor ce se întîmplă acolo. Un sunet anormal la care te pufnește rîsul.

Singurul motiv pentru care a ajuns în finală e instinctul de troll al omului. Nu contează că e un concurs de cîntat. Oamenii au rîs cînd au văzut vampirul castrat în rochie cum cîntă despre dragoste, care e sus ca un munte pe cer, și au vrut să-l mai vadă o dată. Nu ca pe o melodie bună pe care o asculți de 20 de ori. Ca pe o glumă bună la care poți să rîzi și a doua oară. L-au votat pentru valoarea de șoc. E distractiv să fii șocat. Și toți telespectatorii au fost șocați de cît de penibil și sinistru e omul: fața, rochia, vocea, atitudinea detașată, de parcă nici măcar nu bănuiește ridicolul în care se scaldă. Acolo e umorul, și pentru umor a fost votat. Sigur, nu ăsta era scopul concursului. Dar e un concurs anost. Oamenii nu vor muzică, vor distracție. Vor să vadă păcălici ciudați făcînd lucruri ciudate. Dacă Ouatu putea să jongleze cu drujbe în ti