Două dintre cele mai bine cotate colegii ieşene au anunţat calendarul concursului de admitere în clasa a V-a.
Astfel, la Colegiul „Costache Negruzzi“ Iaşi, sesiunea de testare a elevilor de clasa a IV-a, în vederea admiterii în clasa a V-a, anul şcolar 2013-2014, este programată pentru data de 8 iunie. Unitatea de învăţământ scoate la concurs 20 de locuri. Elevii vor susţine o probă la limba română, între orele 9.00-10.00, iar după o pauză de jumătate de oră, vor susţine proba la matematică, programată să dureze până la ora 11.30. Înscrierile vor avea loc în perioada 27 mai – 5 iunie, la secretariatul Colegiului, între orele 10.00-15.00. Pentru înscriere, sunt necesare cererea-tip şi o copie a certificatului de naştere a copilului.
La Colegiul Naţional Iaşi, susţinerea tezei este programată pentru data de 25 mai, înscrierea candidaţilor putând fi făcută până pe data de 23 mai, la secretariatul unităţii de învăţământ, între orele 8.00-16.00. Afişarea repartizării candidaţilor în săli va fi făcută pe data 24 mai, atât la avizier, cât şi pe site-ul şcolii. Concursul va consta în doă probe scrise, matematică şi limba română. Accesul copiilor în sălile de examen se va face pe baza carnetului de elev.
Două dintre cele mai bine cotate colegii ieşene au anunţat calendarul concursului de admitere în clasa a V-a.
Astfel, la Colegiul „Costache Negruzzi“ Iaşi, sesiunea de testare a elevilor de clasa a IV-a, în vederea admiterii în clasa a V-a, anul şcolar 2013-2014, este programată pentru data de 8 iunie. Unitatea de învăţământ scoate la concurs 20 de locuri. Elevii vor susţine o probă la limba română, între orele 9.00-10.00, iar după o pauză de jumătate de oră, vor susţine proba la matematică, programată să dureze până la ora 11.30. Înscrierile vor avea loc în perioada 27 mai – 5 iunie, la secretariatul Colegiului, între orele 10.00-15.00. Pentru înscri