Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În timpul orelor de serviciu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău mănâncă Facebook pe pâine

Publicat in Magazin Salajean, joi 23 mai 2013 ·

Tristeţe, nervi, culori verzi-măslinii, inspiraţii, expiraţii, Facebook-uri şi alţi câţiva termeni mult prea complicaţi pentru ceea ce ne-a arătat până în prezent intelectul unui purtător de cuvânt, de genul Manuelei Ghiuruţan de la Primăria Zalău. Probabil atinsă la punctul său sensibil, această funcţionară anostă în orice tip de exprimare, a luat decizia să-şi verse veninul prin intermediul unor diverse site-uri de socializare (unde altundeva?), supărată fiind pe reacţia noastră, prin care îi atrăgeam atenţia asupra faptului că papă banul public degeaba. Şi-l cam papă, devreme ce am putea număra pe degetele de la o mână comunicatele de presă pe care le-a “elaborat” în cele aproape cinci luni trecute din acest an.

Cum adevărul doare de cele mai multe ori, înţelegem şi reacţia agitată şi plină de ambiguităţi, venită din partea funcţionarei. Iar acum începem cu un mic “set” de întrebări, de fapt singurele interogaţii retorice pentru această funcţionară. Oare şefii Manuelei Ghiuruţan ştiu cu ce se ocupă respectiva persoană în timpul orelor de serviciu? Ori să înţelegem că navigatul pe Facebook sau pe alte site-uri de socializare face parte din sarcinile de serviciu ale domnişoarei? Iar dacă un modest purtător de cuvânt al unei instituţii îşi permite atâtea şi atâtea “derogări” de la activitatea sa zilnică atât de complexă, sfidând astfel orice urmă de bun simţ faţă de cei care contribuie la salariul său, ne putem imagina ce se întâmplă în cazul şefilor şi-a “şefuţilor” din alte compartimente sau direcţii ale instituţiei.

Nu vrem să generalizăm, tocmai de aceea sperăm ca subiectul care o are în prim plan pe Manuela Ghiuruţan – care iată, într-un final, s-a evidenţiat şi ea cu ceva – să fie unul izolat. Până la urmă nu cerem prea mult, nu? Informaţiile pe care mass media i le cere purtătorului de cuvânt al Primăriei Zalău (oricare ar fi acesta) ajung în

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 29 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 41 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 53 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°