Edilul din Potcoava se plânge că localitatea sa a avut numai de suferit, din momentul în care a fost promovată la rangul de oraş. Manuel Enăchioaia spune că aşezarea urbană se află în imposibilitatea de a accesa fonduri europene, având un număr prea mic de locuitori. El speră că situaţia se va ameliora, în perioada 2014-2020.
Manuel Enăchioaia, primarul oraşului Potcoava, a dezvăluit că administraţia locală nu a accesat niciun proiect cu finanţare europeană, în perioada 2007-2014, din cauza statutului de aşezare urbană. El a precizat că unitatea administrativă nu a putut să îndeplinească criteriul numărului de locuitori şi s-ar fi încadrat doar pentru programele de agricultură. Numai că primăria Potcoava nu deţine terenuri agricole pentru care să acceseze finanţare.
„În momentul în care am venit aici, eu n-am găsit niciun proiect pentru fonduri europene. Am vrut să depunem câteva proiecte, dar nu ne încadram pentru că aici avem o altă problemă. Noi suntem oraş, dar de fapt, doar pe hârtie. Pentru că avem statut de oraş, nu putem să accesăm decât din programele care se adresează aşezărilor urbane. Şi acolo sunt condiţii cu privire la un număr minim de 10.000 de locuitori, iar noi nu avem decât 5-6.000 de locuitori. Din cauza asta, fostul primar n-a reuşit acceseze vreun program”, a declarat Enăchioaia.
Edilul a adăugat că localitatea n-a reuşit să se dezvolte tocmai din cauza faptului că a devenit oraş.
„Potcoava a avut foarte mult de pierdut, atunci când a primit statutul de oraş. Aceeaşi situaţie este şi la Piatra-Olt, dar şi în alte localităţi din ţară. Foarte puţine fonduri europene se adresează oraşelor foarte mici, cum suntem noi”, a mai spus Manuel Enăchioaia.
Speranţe pentru 2014-2020
Primarul din Potcoava are mari aşteptări de la următoarea perioadă de accesare a fondurilor europene 2014-2020, c