Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnul Hermannstadt şi fişierele memoriei

Publicat in Romania Literara, vineri 24 mai 2013 ·

Mi se întîmplă de multe ori să mă opresc în faţa unei vitrine cu delicatese şi să privesc minute în şir o bucată apetisantă de foie gras sau o mică piramidă de stridii, un platou cu felii de lacherdă... atunci simt cum căpăcelul glotei se închide şi pe culoarul liber al esofagului alunecă uşor un dumicat de o indicibilă savoare (cum să începi în felul ăsta o recenzie?), dar, după ce îmi astîmpăr pofta în gînd, plec sătulă şi fericită. Aşa citesc eu o carte. Am recurs la introducerea asta excentrică, pentru că mie detaliul ascuns şi semnificativ, închipuitul, presupusul, îmi stârneşte adevărata poftă şi mi-o şi astîmpără... consum ipoteze. |sta e dialogul meu cu cărţile şi, totuşi, nu sînt în stare să scriu o recenzie ca la carte. Impulsul de a vorbi azi despre unul dintre cei mai atipici scriitori germani din România ultimilor cincizeci de ani care, în mod aproape paradoxal (unii ar spune sinucigaş), a ales să rămînă „în cea mai urîtă şi coruptă ţară din Europa”, după unele afirmaţii, deşi Germania l-ar fi primit oricînd cu masa întinsă, mi-a venit, nu ca o decoraţie pentru fidelitate, ci printr-o coincidenţă. El n-a făcut niciodată vreo bravadă din asta şi nici eu nu port eşarfe tricolore la gît. Dar ce m-a dus azi cu gîndul la Joachim Wittstock? Vorbeam pe o terasă, la o cafea, cu Octavian Soviany, despre acei scriitori ubicui care trăiesc trecutul ca pe un prezent continuu. Tocmai citisem cartea scriitorului sibian Die blaue Kugel (Bila albastră). Titlul m-a trimis imediat la Bila vrăjită a australianului Patrick White, care mi-a arătat prima dată realismul magic. Octavian urma să plece la Braşov, oraşul lui natal, unde nu mai călcase de ani buni, şi-mi mărturisea contrariat că nu simţea nici o emoţie, cel mult o vagă nostalgie. Mi-am amintit brusc de conversaţia mea de anul trecut de la Reşiţa cu Joachim Wittstock. Povestea că se afla într-o călătorie cu un priet

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum o ora
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 43 minute
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Marius Tucă Show începe marți, 28 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Aplicația chinezească de inteligență artificială susține că a fost victima unui atac cibernetic la scară largă / Ce este „DeepSeek”

HotNews acum 2 ore
După o deschidere masivă pe piața de pe Wall Street, startup-ul chinezesc DeepSeek a anunțat luni că a fost victima unui atac cibernetic „la scară largă”, scrie Reuters. „Din cauza atacurilor malițioase la scară largă asupra serviciilor DeepSeek, în

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 3 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Vremea

București
acum

lun.

5°/12°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
Iasi
acum

lun.

3°/12°
mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
Constanta
acum

lun.

7°/11°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

2°/10°
mar.

1°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
Timisoara
acum

lun.

4°/14°
mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°