În cursul zilei de ieri, la Iaşi, a avut loc prima dezbatere din teritoriu cu privire la procesul de regionalizare-descentralizare. În cadrul acestui eveniment, cei peste 400 de participanţi au avut ocazia de a-şi expune punctele de vedere, de a adresa întrebări şi de a transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) propuneri în scris, prin completarea unui formular distribuit în sală.
Aula Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ a fost locul unde reprezentanţi ai MDRAP, ai grupului de lucru academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), ai administraţiei publice centrale şi locale din regiunea de dezvoltare Nord-Est, ai societăţii civile, specialişti şi jurnalişti au discutat vizavi de tema regionalizării vreme de aproximativ cinci ore.
În sală, au fost prezenţi aproape toţi parlamentarii USL de Iaşi, preşedinţii consiliilor judeţene din regiune, o parte a primarilor comunelor ieşene, consilieri locali şi judeţeni. Invitat special la dezbatere a fost Liviu Dragnea, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. La începutul seminarului, acesta a prezentat câteva dintre primele propuneri şi concluzii rezultate din studiile şi analizele efectuate de membrii grupului de lucru academic al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG). De asemenea, vicepremierul a citit rezultatele unui sondaj privind opiniile exprimate de populaţia din interiorul fiecărei regiuni de dezvoltare. Astfel, potrivit răspunsurilor, în regiunea noastră, 48% dintre cei chestionaţi vor ca Iaşul să fie capitala regiunii, în timp ce doar 12,2% vor ca judeţul Suceava să fie reşedinţă de regiune, la Piatra Neamţ - 11,1%, la Bacău - 9,8%, Botoşani - 2,1% şi la Vaslui - 1%.
„Este prima dezbatere oficială organizată în afara Bucureştiului, dintr-un lun