Procuroarea care a cerut şase ani de închisoare pentru Silvio Berlusconi a primit o scrisoare care conţinea două gloanţe.
Procuroarea Ilda Boccassini care a cerut condamnarea lui Berlusconi la 6 ani de închisoare ar fi primit mai multe ameninţări înainte de această scrisoare cu cele două gloanţe. Aceasta a solicitat ca fostul premier italian să nu mai poată candida pentru funcţii publice în cadrul procesului în care acesta este acuzat că a plătit pentru relaţii sexuale cu o dansatoare în vârstă de 17 ani. Un verdict în acest dosar este aşteptat la 24 iunie.
“În ultimele săptămâni a crescut numărul scrisorilor anonime care conţineau ameninţări serioase împotriva lui Boccassini. inclusiv o scrisoare, ieri, care conţinea două gloanţe“, a declarat, potrivit mediafax, procurorul Milanului, Edmondo Bruti Liberati. Acesta a mai precizat că procuratura va continua să îşi îndeplinească atribuţiile cu “seninătate neschimbată”. În cadrul procesului, procurorii au susţinut că femei erau invitate la reşedinţa privată a lui Berlusconi pentru aşa zisele petreceri “bunga-bunga”, care făceau parte dintr-un sistem de prostituţie dedicat satisfacţiei sale personale.
Procuroarea care a cerut şase ani de închisoare pentru Silvio Berlusconi a primit o scrisoare care conţinea două gloanţe.
Procuroarea Ilda Boccassini care a cerut condamnarea lui Berlusconi la 6 ani de închisoare ar fi primit mai multe ameninţări înainte de această scrisoare cu cele două gloanţe. Aceasta a solicitat ca fostul premier italian să nu mai poată candida pentru funcţii publice în cadrul procesului în care acesta este acuzat că a plătit pentru relaţii sexuale cu o dansatoare în vârstă de 17 ani. Un verdict în acest dosar este aşteptat la 24 iunie.
“În ultimele săptămâni a crescut numărul scrisorilor anonime care conţineau ameninţări serioase împotriva lui Boccassini. inc