Premierul Ponta a constatat azi cu ocazia vizitei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condiţiile "ruşinoase" în care îşi desfăşoară activitatea magistraţii instanţei supreme. El promite o soluţie, dar exclude mutarea Înaltei Curţi la Palatul de Justiţie, avansând ideea construirii unui nou sediu. Sursa: Razvan Valcaneantu
Premierul Victor Ponta a admis, după vizita la ICCJ, că realitatea condiţiilor de la instanţa supremă sunt mult mai rele decât ştia din ceea i se povestise.
"Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mi-a povestit de mai multe ori despre condiţiile total improprii în care îşi desfăşoară activitatea. Realitatea este mult mai rea decât mi se povestise mie. Sunt nişte condiţii de-a dreptul ruşinoase pentru o ţară modernă şi pentru o instituţie fundamentală, aşa cum este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", a spus Ponta, după ce a avut o întrevedere cu conducerea ÎCCJ.
El a anunţat că împreună cu ministrul Justiţiei şi cu ministrul de Finanţe, va găsi o soluţie pe termen mediu şi lung, astfel încât instanţa supremă să-şi poată desfăşura activitatea în nişte condiţii decente.
"Din ce am văzut eu în instituţiile publice din România, mă refer la Guvern, instanţe, autorităţi locale, cred că este situaţia cea mai rea pe care am văzut-o eu", a subliniat Ponta.
Premierul a avansat ca posibilă soluţie construirea unui nou sediu, arătând că mutarea instanţei supreme la Palatul de Justiţie nu este posibilă deoarece acolo ar urma să funcţioneze Curtea de Apel.
În opinia sa, construirea unui sediu nou nu ar costa foarte mult, în condiţiile în care Guvernul alocă sume mari de bani pentru clădirile instanţelor şi parchetelor dispersate prin tot Bucureştiul.
Cât depre temele discutate cu conducerea ICCJ, premierul a spus că au fost abordate probleme, care ţin de primele efecte ale intrării în vigoare a Co