- Editorial - nr. 100 / 24 Mai, 2013 Prin aceste "zvarcoliri de primavara” din Absurdistanul acesta romanesc, intr-un moment clar al degradarii si al intunecarii relatiilor si atitudinii umane, tot mai mult, aici, unde "toate-s vechi si noua toate”, intr-o Romanie mereu "pe margine de soarta”, sub viscole si cutremurari din 1990 incoace pe urcusul Golgotei, se randuiesc, frecvent in ultima vreme, discutiile aprinse despre regionalizare aici, in Ardealul nostru romanesc, regionalizare dupa orientari maghiare, conform unor tinute si obsesii ale celor care doresc, din 1990 incoace, destructurarea statului national unitar roman si federalizarea tarii. Totul, parca asezat sub versurile paunesciene: "Ce cale se cuvine sa urmam,/Vrem liniste sau acceptam zazanii?”. "Reimpartirea Romaniei?” – se intreba un coleg de breasla. "In istoria sa milenara – spunea el –, teritoriul actual al Romaniei a fost mereu impartit. Dacii erau impartiti in triburi. Romanii au impartit teritoriul cucerit in provincii. Au aparut, in zona Evului Mediu, cnezatele, toate urmate de voievodate si principate. Incet, incet, romanii, cu perseverenta, au reusit sa se uneasca, totusi, desavarsind procesul unificarii la 1 Decembrie 1918. Credeam ca lucrurile s-au lamurit, dar se pare ca nu e asa. De 23 de ani, periodic, in functie de interesele politice ale partidelor aflate la guvernare, ni se spune ca Romania trebuie reimpartita. Ba judetele sunt prea mici si nu permit, draga Doamne, accesarea optima a fondurilor europene (de-ar fi asta marea problema din pricina careia gradul nostru de absorbtie nu a ajuns nici la 10 la suta, dar este doar o scuza pentru impotenta!), ba maghiarii cer autonomia teritoriala. Acum suntem, din nou, in faza accentuarii eforturilor in directia autonomiei teritoriale, dar mascate, sub grija pentru implementarea dezvoltarii economice. Sa nu uitam ca liderii radicali ai maghia