Încurajat de cartea despre Kant a profesorului Flonta, am continuat seria de „filozofie pe înțelesul tuturor“ a Editurii Humanitas.Din păcate,a doua pe care am citit-o, a lui Alexander Baumgarten, 7 idei înrîuritoare ale lui Aristotel, a fost o mare dezamăgire. Volumul pare mai degrabă un exercițiu de stil, nu de prezentare a unor idei filozofice unui public larg, și dă mai mult seamă de talentul literar și de cultura autorului decît de ideile lui Aristotel. Poate fi o scriere frumoasă, desigur, dar ratează scopul pentru care pare să fi fost gîndită. Ce bucurie, în schimb, cartea lui Gheorghe Ștefanov, 14 idei ale lui Ludwig Wittgen­stein! Stil sobru, complet epurat de prețiozități și evitînd jargonul intern al disciplinei; limbaj precis, chiar tăios, pe alocuri, care mărturisește o exemplară limpezime a minții și o cunoaștere adîncă a domeniului expus. Chiar pentru profanul care sînt, e clar că Ștefanov prezintă ceva apropiat de maximumul posibil din gîndirea lui Wittgenstein în puțin peste o sută de pagini. Și cum să nu fie necesară o asemenea carte? Despre Wittgenstein, mai toată lumea a auzit cîte ceva, tot omul de cultură știe că e „ceva cu limbajul sau cu logica“, dar extrem de puțini l-au citit, deși există, de-acum, traduse și Tractatus-ul, și Caietul albastru, și Cercetări filozofice, și încă alte fragmente, mai toate prin grija lui Mircea Dumitru, Mircea Flonta și Adrian-Paul Iliescu. E, însă, o lectură extrem de dificilă – chiar și pentru specialiști, bănuiesc –, datorită stilului eliptic și foarte concis al autorului.Cartea lui Ștefanov alege 14 teme care l-au preocupat peWittgenstein și le prezintă unitar, nu cronologic, urmărindu-le apariția în întreaga operă, antumă și postumă. Iar meritul mare al lui Ștefanov e tocmai că reușeș­te să descrie – nu folosesc verbul „a explica“ pentru că nu e potrivit aici – acestepuncte cheie ale meditațiilor filoz