Au trecut de atunci saptesprezece ani. Foarte mult. Sau foarte putin. Pentru capitanul Bucur a fost un calvar. Si mai este. Chiar daca a castigat definitiv, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, procesul sau impotriva statului roman. De fapt impotriva SRI. Pentru colonelul Dedu e inca putin. Sau, pentru cei care-l persecuta, prea putin. El este abia la inceputul calvarului. In lupta sa cu acelasi SRI. Interceptarile fac victime si printre ei. Nu doar printre noi.
Astazi, capitanul Bucur, dupa ce recent a castigat definitiv procesul impotriva statului roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, este pe cale sa intre in greva foamei. Este pregatit chiar sa moara. Si asta numai de dragul dreptatii. Acum saptesprezece ani, capitanul Bucur a facut un gest extrem. Considerat de catre unii drept eroic. Iar de altii drept tradare. Unii eram noi, reprezentantii de atunci ai societatii civile. Capitanul Bucur nu a mai rabdat sa incalce legea la ordinul superiorilor sai si, intr-o buna zi, s-a prezentat in fata presei si a spus adevarul. A pus pe masa si la difuzoare toate probele. Toti am aflat atunci cum ziaristi, sindicate si partide politice eram interceptati. Evident ilegal. Fara mandat. Chiar de catre institutia - Serviciul Roman de Informatii - platita din bani publici si care, intre altele, are si datoria de a preveni, devoala si combate interceptarile ilegale. Capitanul Bucur a pus atunci totul pe tava. Nu numai propria sa marturie. Ci chiar suporturile autentice pe care eram inregistrati. Benzile magnetice.
Cum a reactionat atunci statul roman? Cum a reactionat opinia publica? In mod evident, in urma cu saptesprezece ani, s-a produs un clivaj. In timp ce autoritatile statului, si chiar unele dintre partidele politice, au incercat sa puna "batista pe tambal", liderii unor sindicate, ai unor organizatii ale societatii civile, dar mai ales
