În primul rând, nu pot să nu constat încă o dată că televiziunile noastre de știri au doar vagi și întâmplătoare legături cu jurnalismul. Ceea ce se întâmplă la evenimente pe ecranele televizoarelor este inacceptabil. Să luăm cazul Becali. De luni, de fapt, de la prima condamnare, cea cu suspendare, dar de luni dimineață non-stop, tot felul de imbecili, de la așa-ziși comentatori la așa-ziși jurnaliști, îl plâng pe Becali, făcând legături inacceptabile între infractorul Becali și filantropul Becali. Mult mai vizibili la tv sunt cei care-l plâng pe infractorul condamnat, ceea ce este inadmisibil.
Să fie clar: Becali a fost condamnat pentru că a comis o infracțiune, iar asta nu are nicio legătură cu numeroasele fapte bune făcute de Becali. Legea e una pentru toți și, oricâți bani ai avea, nu poți scăpa atunci când comiți infracțiuni. E singurul mesaj sănătos care trebuie transmis acum.
Angajate într-o luptă tâmpită după audiență, televiziunile au abandonat funcțiile pe care presa trebuie să le aibă în democrație. Știu scuza, nu e, domnule, treaba noastră să educăm, și nici să informăm prea mult și profesionist. Nu, treaba noastră e să facem profit. Asta nu e presă, iar asemenea abordări ar trebui sancționate de public. Problema e că publicul nu prea știe ce trebuie să primească de la presă, pentru că nu are termen de comparație și pentru că nu are o educație sănătoasă în acest sens (asta apropo de ce produce școala românească). Asta primește de peste tot, asta consumă.
Curtea americană de justiție nota, în urmă cu mai puțin de patru ani, când criza se acutiza în jurnalismul american, că fără un sistem de presă puternic și credibil, care să-și îndeplinească funcția de câine de pază, democrația americană este serios amenințată. Așadar, nu presa e o amenințare la adresa siguranței naționale, cum a socotit talentatul domn Băsescu, ci o presă slabă e o a
