Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criteriile pentru incadrarea in grad de handicap vor fi modificate

Publicat in Evenimentul de Botosani, vineri 24 mai 2013 ·

Decidentii sistemul sanitar anunta ca in scurt timp vor fi aduse modificari criteriilor de incadrare in grad de handicap si ca acum se asteapta doar parafa de la Ministerul Muncii pentru ca Ordinul care reglementeaza aceste criterii sa fie trimis spre publicare la Monitorul Oficial.

Potrivit acestora, incepand cu anul 2012 a functionat un grup de lucru comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, care a avut ca scop elaborarea modificarilor la Ordinul prin care se reglementeaza criteriile pentru incadrarea in grad de handicap.

„In aceasta perioada, Ordinul a fost inaintat in mai multe randuri de catre Ministerul Sanatatii Ministerului Muncii, care a operat modificari succesive asupra lui si l-a returnat spre dezbatere. In urma cu aproximativ o luna continutul proiectului de modificare a fost agreat intr-o forma comuna, ulterior fiind necesara parcurgerea celorlalte etape procedurale. De circa o saptamana proiectul a fost in faza de avizare, iar astazi (n.r. ieri), 23 mai 2013, a fost semnat de catre ministrul sanatatii si va fi inaintat spre semnare ministrului muncii”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii.

In ultima vreme, numeroase nemultumiri au fost exprimate de persoane care trebuie sa se prezinte periodic la comisii in vederea revizuirii incadrarii in gradul de handicap. Vicepresedintele Consiliului Judetean Paul Pavel, in a carui coordonare sunt serviciile de asistenta sociala din judet, sustine insa ca la nivelul judetului nu s-ar fi inregistrat vreo nemultumire legata de comisia care stabileste incadrarea in grupele de handicap pe baza criteriilor in vigoare. (Aurora Dimitriu) Decidentii sistemul sanitar anunta ca in scurt timp vor fi aduse modificari criteriilor de incadrare in grad de handicap si ca acum se asteapta doar parafa de la Ministerul Muncii pen

Articolul in Evenimentul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 52 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°