Cursurile de calificare sunt destinate şomerilor înscrişi în bazele de date ale AJOFM Ialomiţa şi oferă acestora posibilitatea de a obţine, în mod gratuit, o calificare profesională, menită să-i ajute în găsirea cât mai rapidă a unui loc de muncă.
În acest an şomerii pot opta pentru o calificare de agent vânzări, operator introducere, validare şi prelucrare date, inspector resurse umane, babysitter, agent securitate, frizer, coafor, manichiurist şi pedichiurist.
Persoanele care optează pentru unul din cursurile menţionate se pot înscrie la AJOFM Ialomiţa sau la Agenţia Locală Slobozia, respectiv la punctele de lucru ale instituţiei din Urziceni, Feteşti şi Ţăndărei.
Cursurile sunt gratuite şi se adresează persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, atât şomeri indemnizaţi, cât şi neindemnizaţi, înscrise în evidenţele AJOFM Ialomiţa. Aceste persoane pot beneficia de servicii de formare profesională gratuită o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă. (sursă observator24.ro)