Păpușarii de la Guignols, care fac bancuri pe Canal +, au reciclat într-o emisiune chestia aia obosită de alții înaintea lor cu românul cerșetor din Franța și i-au agățat-o de spinare lui Cristian Mungiu. Adică o păpușă de-a lor, care voia să fie Mungiu, membru al juriului de la Cannes, se ruga de altă păpușă, care ar fi trebuit să fie Spielberg, președintele aceluiași juriu, să-i dea o cameră de filmat de pomană, fiindcă taică-su e-n pușcărie și maică-sa în spital. Bancul nu numai că e răsuflat, dar e și îngroșat mitocănește, pe principiul că, dacă tot n-ai o idee nouă, măcar să-ți întinzi mucii pe gard.
Cîteva televiziuni de la noi au preluat imediat bucățica de emisiune a păpușarilor, punînd o placă la fel de tîmpită: francezii îl insultă pe Mungiu! Imediat a sărit Uniunea Cineaștilor autohtoni cu un comunicat, să le arate franțujilor mușchii filmului românesc. Șase membri ai CNA au sărit și mai sus, adică vor sesiza instituția omoloagă din Franța, să le facă ce le-o face păpușarilor. Ba o doamnă de-acolo, lovită în patriotism și care s-a simțit insultată ca româncă, prin persoana lui Mungiu, a propus să întărîte și Parlamentul României pe chestia asta. Ceilalți patru membri ai CNA, persoane mai cu simțul măsurii și al umorului, care s-au opus celor șase inflamați n-au izbutit să-i facă să se răzgîndească. Culmea e că nici persoana tehnic vătămată, Mungiu, n-a reușit să-i potolească pe cei șase, deși le-a sugerat de la Cannes supăraților de la București să se calmeze. Adică la un banc prost, CNA vrea să răspundă cu o sesizare ridicolă, ca să aibă de ce rîde păpușarii de la Canal +, iar – de data asta – și cine se uită la ei.
Păpușarii de la Guignols, care fac bancuri pe Canal +, au reciclat într-o emisiune chestia aia obosită de alții înaintea lor cu românul cerșetor din Franța și i-au agățat-o de spinare lui Cristian Mungiu. Adică o păpușă