Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, că România a avut anul trecut schimburi comerciale cu ţările din zona Levantului care au însumat 7 miliarde de dolari şi trebuie să extindă şi să consolideze legăturile economice şi politice cu aceste ţări.
"România are relaţii speciale cu ţările din acest spaţiu levantin, din punct de vedere geografic şi cultural. România a parcurs un drum îndelungat de la dictatură la democraţie şi acum suntem şi membri NATO. Suntem gata să împărtăşim din experienţa noastră cu prietenii şi partenerii noştri din regiune", a afirmat Titus Corlăţean, la Forumul "Levantul, leagănul diplomaţiei culturale. Redescoperim Mediterana".
El a spus că România va continua să colaboreze cu ţările din regiunea Levantului şi să extindă şi schimburile comerciale.
"Schimburile comerciale ale României cu ţările levantine au însumat peste 7 miliarde de dolari anul trecut. Este un lucru îmbucurător, dar trebuie să extindem, să consolidăm aceste legături economice cu ţările din zonă", a adăugat Corlăţean.
El a mai spus că ministrul român al Economiei va vizita săptămâna viitoare Libanul pentru a discuta despre relaţiile economice reciproce.
Corlăţean a menţionat că şi el a avut, de la începutul mandatului său, întâlniri cu omologii săi din Liban, Pakistan, Israel şi Turcia şi este hotărât să continue dezvoltarea acestor relaţii.
Titus Corlăţean a mai arătat că un singur caz al diplomaţiei a eşuat în zonă şi anume cazul Siriei, arătând că este o tragedie ce se petrece în Siria.
"România este gata să ajute în acest proces de pace, pe baza propriei experienţe până la democraţie, respectului faţă de drepturile minorităţilor implicate şi a prieteniei cu Siria", a mai spus Corlăţean.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, că România a avut anul trecut schimburi comerciale cu ţări