Protocolul cu americanii de la Bechtel, unul dintre constructorii Autostrăzii Transilvania, va fi reziliat luni, anunţă ministrul delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova.
Contractul este considerat unul dintre cele mai păguboase pentru statul român, în contextul în care, până acum, s-au plătit către Bechtel peste un miliard de euro şi s-au construit efectiv puţin peste 80 de kilometri de autostradă.
Dan Şova a explicat că pentru a putea fi construită Autostrada Transilvania, ar trebui scoase la licitaţie şi construite toate tronsoanele în acelaşi timp. Ministrul a mai menţionat că formula care se va aplica în acest caz va fi cel mai probabil concesiunea şi că a discutat cu câteva companii de construcţii interesate să participe la realizarea acestui proiect.
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.
Protocolul cu americanii de la Bechtel, unul dintre constructorii Autostrăzii Transilvania, va fi reziliat luni, anunţă ministrul delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova.
Contractul este considerat unul dintre cele mai păguboase pentru statul român, în contextul în care, până acum, s-au plătit către Bechtel peste un miliard de euro şi s-au construit efectiv puţin peste 80 de kilometri de autostradă.
Dan Şova a explicat că pentru a putea fi construită Autostrada Transilvania, ar trebui scoase la licitaţie şi construite toate tronsoanele în acelaşi timp. Ministrul a mai menţionat că formula care se va aplica în acest caz va fi cel mai probabil concesiunea şi că a discutat cu câteva companii de construcţii interesate să participe la realizarea acestui proiect.
Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denum