Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul accidentelor de pe DN1: aproape ca în „Destinaţie Finală” (Update Text)

Publicat in Brasovul Tau, vineri 24 mai 2013 ·

Două accidende de circulaţie la doar zece minute diferenţă şi la mai puţin de 20 de kilometri distanţă unul de celălalt. S-a întâmplat joi seară pe DN1. Primul accident s-a produs la ieşIrea din Codlea, iar cel de-al doilea în apropiere de localitatea Vlădeni. În total cinci personae au fost rănite. Primul accident s-a produs la ieşirea din Codlea, la ora 18.26. Potrivit poliţiştilor un tânăr în vârstă de 22 ani, judeţul Tulcea, conducea o autoutilitară din direcţia Sibiu spre Braşov. Nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu apă, şi într-o curbă periculoasă la dreapta, a derapat, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în sanţul din partea dreapta a sensului de mers. În urma accidentului şoferul a fost rănit, dar şi un pasager în vârstă de 23 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta.

Al doilea accident de circulaţie la produs zece minute mai târziu (18:36), dar de acestă dată la ieşirea din Vlădeni. La nici 20 de kilometri distanţă de primul eveniment rutier. Potrivit oamenilor legii şoferul, în vârstă de 31 ani, din Braşov, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Sibiu spre Braşov, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat, a patruns pe contrasens, unde a acroşat cu partea dreapta un microbuz ce venea din sens opus, după care şi-a continuat deplasarea pe marginea drumului, unde a acroşat un al doilea autoturism, aflat în şanţ, ajuns acolo tot în urma unui accident petrecute cu 5 minute înainte de producerea accidentului. În urma impactului o pasageră a fost grav rănită, iar alte două persoane s-au ales cu răni uşoare. În ambele cazuri poliţia continuă cercetările.

Două accidende de circulaţie la doar zece minute diferenţă şi la mai puţin de 20 de kilometri distanţă unul de celălalt. S-a întâmplat joi seară pe DN1. Primul accident s-a produs la ieşIrea din Codlea, iar cel de-al doilea

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Cod galben și portocaliu de ploi şi vijelii. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii până duminică, pentru cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei şi în Dobrogea. Patru judeţe se vor afla sub atenționare de cod portocaliu. Vremea se va răci accentuat duminică. ANM a

Ilie Bolojan: Vremea vorbelor a trecut. A venit vremea faptelor

Ziarul Financiar acum 13 minute
Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, într-un discurs susţinut la Vila Florica. În cadrul evenimentului aniversar desfăşurat la Vila Florica, Ilie Bolojan a evocat contribu

Arad: Un fulger a lovit turla unei biserici care apoi a luat foc/ Intervenţie de urgenţă a pompierilor - FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Arad au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la turla bisericii din localitatea Luguzău. Incendiul a izbucnit în urma unui trăsnet.

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

George Simion, mesaj pentru Emmanuel Macron: suveranitatea naţională nu este negociabilă

Ziarul Financiar acum 13 minute
Liderul AUR şi finalist în cursa prezidenţială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe preşedintele Franţei. George Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câştigător al alegerilor din

Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, Germania trimite TRUPE permanente în altă țară: „A proteja Vilnius înseamnă a proteja Berlinul”

Gandul acum 31 minute
Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, Germania trimite trupe permanente în altă țară, Lituania. Cancelarul Friedrich Merz a inaugurat o brigadă germană destinată a ajuta la protejarea flancului estic al NATO. Cancelarul german a declarat

Inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. Mai multe judeţe, sub cod galben şi portocaliu

Ziarul Financiar acum 13 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică de inundaţii valabilă pentru acest weekend în mai multe judeţe din ţară. Aceasta vizează ploi abundente şi risc crescut de viituri. Începând de sâmbătă,

Opt răniţi după un atac rusesc cu drone şi rachete asupra Kievului

Ziarul Financiar acum 2 ore
Opt persoane au fost rănite după ce Rusia a atacat sâmbătă dimineaţă capitala Ucrainei, Kiev, cu drone şi rachete, declanşând incendii, declară primarul oraşului, citat de Reuters. Martorii au văzut valuri succesive de drone zburând deasupra Kievulu

Noi restricții pentru jurnaliștii de la Pentagon impuse de administraţia Trump

HotNews acum 3 ore
Un ordin semnat vineri de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, impune jurnaliştilor să fie însoţiţi oficial în mare parte din clădirea Pentagonului și să recunoască responsabilitatea de a proteja informaţiile naţionale clasificate şi sensi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°