Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MESTESUG – Sculpturile unui mester din Danestii Chioarului au ajuns in Italia, Franta sau Statele Unite (VIDEO)

Publicat in eMaramures, vineri 24 mai 2013 ·

Vezi

In timp ce majoritatea maramuresenilor care locuiesc la sate se ocupa de agricultura, Nelu Sabo, un maramureseana din localitatea Danestii Chioarului are pe langa activitatea de zi cu zi si o alta pasiune, pe care o indrageste din tinerete. Din prima clipa de cand a pasit in Scoala Populara de Arta a stiut ca sculptura este marea lui dragoste. Au trecut deja mai bine de trei decenii de cand acesta si-a dedicat timpul liber sculpturii, pe care o practica oricand are putin timp liber.

Desi este unul dintre cei mai buni legumicultori din Danesti, Nelu Sabo este diferit de consatenii sai prin pasiunea sa. De mai bine de 30 de ani sculpteaza, si o face cu placere si indemanare. Nu exista om in sat sa nu fi auzit de el sau care sa nu-i fi vazut opera. Acesta isi aminteste cu drag si astazi de prima zi cand arta a intrat in viata sa , fiind indemnat de o buna prietena sa urmeze cursurile Scolii Populare de Arta.

„Cunoscand-o, am mers cu ea la scoala, cand avea ore, sa vad ce face. In clipa aia, am zis ca si eu pot face asa ceva. In clipa aia am vorbit si cu profesorul care era, si i-am spus sa ma primeasca pe mine, sa-i arat ca am imaginatie si imi merge capul “, povesteste sculptorul. 

Pe acea vreme avea doar 17 ani, iar dupa putin timp a reusit sa se impuna in clasa din care facea parte. Din acel moment, barbatul spune ca a prins o mare dragoste pentru lemn. Acum, in fiecare opera isi pune dragostea, iar inainte de a incepe sa sculpteze, vorbeste cu lemnul, il ia in brate, il intoarce de zeci de ori si il studiaza ca sa-i dea cea mai buna forma.

Isi aminteste cu placere si astazi de prima sa opera, pe care spune ca ar putea sa o reproduca din minte oricand. „O batranica cu furca in mana. I-am dus lemnul profesorului, mi l-a desenat si eu i-am facut cumva degetele de la mana mai adevarate de cum si-a in

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

HotNews acum 49 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro. Diplomatul rus în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari teologi creştini şi „păzitor de duhuri rele”. Obiceiuri pentru noroc: Vin vărsat pe masă şi pomană pentru săraci

News.ro acum 46 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum 40 minute
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 56 minute
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 3 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 5 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 12 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°