L-am cunoscut pe Michael Henning, poştaşul sas, în pragul unei nopţi de primăvară, spuzită cu stele şi parfumată cu… vestea că, nu peste mult timp, 500 de saşi se vor întoarce acolo, în satele surori (Cisnădie şi Cisnădioara) fondate demult, pe la anul 1190, sub semnul Arhanghelului Mihail. Printre cei 500 ce aveau să vie - fie si numai pentru cateva zile, cat tine sarbatoarea lor - se număra şi fratele lui mai mic, Erwin…

Familia lui a plecat, el a rămas

Povestea lui Michael – Mişi, cum îi spun amicii – ne-a copleşit şi, în acelaşi timp, ne-a făcut să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă vreodată, în primii lui ani de lucrător la poştă, ar fi procedat precum personajul lui Fernandel dintr-un vechi film franţuzesc: ar fi rătăcit câte-o scrisoare, cu gândul să o ducă destinatarului abia când va ieşi la pensie, doar pentru a vedea dacă absenţa acelei epistole a schimbat, ori nu, destine…?

Scrisorile pe care Mişi le purta în tolbă, în anii ’80 şi la începutul anilor ’90, aduceau destinatarilor, vecinii lui saşi, o veste multaşteptată, aceea că le-a fost aprobată emigrarea în Germania. Ce s-ar fi întâmplat, oare, dacă măcar una dintre scrisori nu ar fi fost înmânată destinatarului? Măcar aceea care conţinea aprobarea pentru emigrarea mamei lui, a tatălui lui, a fratelui lui mai mic? Foarte strict în ce priveşte îndatoririle lui de poştaş, Michael le-a dat scrisoarea părinţilor şi fratelui lui, care-au plecat mai apoi la Karlsruhe, lăsându-l pe el în sat… De ce n-a vrut Michael să plece cu ei? Nu ne spune… Poate că gândurile erau învălmăşite, atunci. Poate nici acum nu-i este foarte clar de ce a ales să fie, până-n ziua de azi, unul dintre puţinii saşi care mai vieţuiesc în Cisnădioara – vreo sută, din câteva mii!

“Tradiţia se păstrează cât e nevoie de ea”

Îl întrebăm pe Michael Henning ce s-a mai păstrat din tradiţiile săseşti, la