Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DISPARIȚIA misterioasă a ELEVULUI EMINENT. Un licean din Brăila nu a mai fost văzut de familie de patru zile

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 mai 2013 ·

Răzvan Ciucă a dispărut fără urmă luni, 20 mai, în drumul către liceu. Părinții și profesorii îl descriu ca pe un copil excepțional, dar introvertit Sursa: Obiectiv de Braila

Elevul de 19 ani este în clasa a XII-a la Grupul Şcolar "Constantin Brâncuşi". Luni dimineaţă, o colegă de clasă a venit să-l însoţească la şcoală, așa cum o făcea des, dar băiatul a plecat singur, în jurul orei 7.30. Sora sa de 13 ani, Ana-Maria, a fost ultima persoană care l-a văzut, relatează cotidianul local Obiectiv de Brăila.

"Am întrebat toate rudele, am fost pe Faleza Dunării, m-am interesat la spitale. Nimeni nu l-a văzut pe Răzvan. La Poliţie mi-au spus că au anunţat Vama, Poliţia de Frontieră şi aeroporturile şi că vor face tot ceea ce este posibil ca să-mi găsească băiatul", a povestit Carmen Ciucă, mama dispărutului, pentru reporterii publicației mai sus amintite.

Jenel Sogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila a precizat pentru Evenimentul Zilei că polițiștii nu au dat de urma dispărutului. "Se încearcă să se dea de urma sa, dar până în acest moemnt nu a fost găsit. Nu există nicio probă că ar fi plecat de acasă pentru că ar fi avut datorii la camătari sau alte probleme de acest gen", a punctat acesta.

"Era un băiat cuminte, care nu avea nu avea prea mulți prieteni"

Mama lui Răzvan a mai explicat că băiatul său era un copil cuminte, care nu lipsea de la școală și care învăța pentru Bacalaureat. "Este timid, cuminte, ascultător, cu mult bun simţ. Eram foarte apropiaţi. Se pregătea la biologie cu mătuşa lui şi învăţa pentru bac cu două colege de clasă, singurele lui prietene din liceu, pentru că intenţiona să susţină examen de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie «Carol Davilla» din Bucureşti", a mai adăugat Carmen Ciucă în fața reporterilor de la Obiectiv de Brăila.

Carmen Ciucă (42 de ani) este victim

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 48 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°