Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarul general al NATO a primit titlul Doctor Honoris Causa din partea Universităţii din Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 · ·

Universitatea din Bucureşti a acordat vineri titlul de Doctor Honoris Causa Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen. La primirea distincţiei, înaltul oficial al NATO a declarat că Universitea din Bucureşti a jucat un rol important în apărarea libertăţii. „Sunt onorat de titlul acordat de Universitatea din Bucureşti. Acesta nu e doar cea mai importantă universitate din România, ci a jucat un rol important în apărarea libertăţii. Studenţii Universităţii au declanşat evenimentele din 1989, care au clădit România democrată”, a spus Rasmussen la primirea distincţiei. La evenimentul din Aula Magna a Universităţii au participat preşedintele Senatului, Crin Antonescu, fostul şef de stat Emil Constantinescu, senatorul PSD Mircea Geoană şi ministrul de Interne Mircea Duşa.

Înainte de a primi titlul de Doctor Honoris Causa, Rasmussen s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu, despre care se spune că e în cărţi pentru şefia NATO. „Mandatul meu expiră abia la sfârşitul lui 2014. Sunt foarte mulţi politicieni care ar putea deţine această funcţie. Nu voi comenta pe niciun fel de nume . Este mult prea devreme pentru a discuta acest subiect”, a declarat vineri Rasmussen.

Întâlnirile la nivel înalt au început încă de dimineaţă, când Rasmussen a mers la sediul MAE, unde s-a întâlnit cu şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean. Apoi, şeful NATO a avut întrevederi cu ministrul Mircea Duşa şi premierul Victor Ponta. Anders Fogh Rasmussen şi-a început mandatul ca cel de-al 12-lea Secretar General al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) la 1 august 2009. Anders Fogh Rasmussen s-a născut la Ginnerup, în Danemarca, la 26 ianuarie 1953. A studiat economia la Universitatea din Aarhus, obţinând masteratul în 1978. În acelaşi an, a devenit membru al Parlamentului Danez din partea Partidului Liberal. De-a lungul carierei sale polit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 14 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 4 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 56 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°