Vestea că Gigi Becali a fost condamnat cu executare i-a luat prin surprindere pe români, care cer aproape în cor eliberarea acestuia din închisoare. Însă, până sapă nea Gigi vreun tunel, naţiunea trebuie să înveţe acum să trăiască, măcar vreo doi ani, fără latifundiarul din Pipera. Şi nu e deloc simplu.

Am constatat că ne temem cel mai tare de catastrofele naturale, gen furtuni, alunecări de teren, inundaţii sau cutremure. Practic, am rămas singuri în faţa acestor fenomene extreme, pentru că, să fim serioşi, nu putem să ne bazăm pe autorităţi şi nici nea Jiji nu poate face case pentru sinistraţi, din puşcărie. Şi e complicat să ne batem cu natura, chiar şi fără Fane, cel mai priceput badigard al lui Becali, care era trimis primul în zonele afectate. Cineva trebuia să facă o primă evaluare, pentru că pe a doua o făcea Luţu şi abia apoi băga mâna în buzunar patronul, ca să repare ceea ce apa strica. E normal să ne temem de furia naturii, în condiţiile în care Gigi este la pârnaie, iar patriarhul Daniel continuă investiţiile în imobiliare şi n-are bani să ridice case.

În al doilea rând, lumea se întreabă, pe bună dreptate, ce se va întâmpla fără donaţiile pe care le făcea Becali, şi aici sunt destui care trebuie să se angajeze cu carte de muncă, vreo doi ani. Vorbim de cazuri grave, pentru că unii şi-au scos ochii, numai ca să-l impresioneze pe Gigi. Îl ştiţi, când vedea un orb care plângea, nu putea rezista fără să-i dea măcar 100 de euro. Oamenii ăştia trebuie reintegraţi, ca să nu vă mai spun că se duce şi tradiţia colindelor de sărbători, că nu mai are nimeni chef să cânte pentru covrigi şi mere. Iar dacă rămânem şi fără tradiţii, e foarte grav.

În mare pericol sunt şi restanţierii la întreţinere sau ăia care nu şi-au plătit curentul, în ultimele luni. La oamenii ăştia s-au gândit judecătorii ăia fără inimă, care au decis condamnarea? Gândiţi-vă