Vineri, 24 mai, Ministerul Apărării Naţionale a lansat concursul naţional de selecţie pentru participarea elevilor de liceu, din clasele IX-XI, la cea de-a şaptea ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi, desfăşurată sub deviza “Fii cel mai bun! Fii la înălţime!”.
Tabăra din acest an se va desfăşura în perioada 28 iulie – 4 august, la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale. Proiectul îşi propune să dezvolte şi să valorifice spiritul de competiţie şi de echipă al tinerilor participanţi. Programul taberei va cuprinde activităţi aplicativ-militare, întreceri sportive, vizite la obiective militare şi turistice.
Concursul de selecţie cuprinde două etape, în cadrul acestora testându-se cunoştinţele elevilor despre Armata României, NATO şi UE. În prima etapă (24 mai – 9 iunie 2013), echipe constituite din câte doi liceeni vor trebui să completeze un formular de înregistrare şi să răspundă la 20 de întrebări tip grilă. Pentru cea de-a doua etapă (10 iunie – 23 iunie 2013), echipele care au răspuns corect la cel puţin 15 întrebări ale primei etape se califică, acestea urmând să răspundă la un nou set de întrebări. În perioada 24 – 28 iunie, juriul concursului va evalua răspunsurile trimise de echipele calificate în cea de-a doua etapă, primele 21 dintre acestea urmând să participe la tabăra de pregătire.
Detalii cu privire la acţiune pot fi obţinute de pe pagina web www.mapn.ro/tabara. Activitatea este organizată în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu Asociaţia de Caritate din Armata României “Camarazii”.
Vineri, 24 mai, Ministerul Apărării Naţionale a lansat concursul naţional de selecţie pentru participarea elevilor de liceu, din clasele IX-XI, la cea de-a şaptea ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi, desfăşurată sub deviza “Fii cel mai bun! Fii la înăl