Se întâmpla uneori ca Stalin - să fim bine înţeleşi, cel mai mare măcelar din secolul trecut - să ignore complet sugestiile anturajului său linguşitor, inclusiv pe cele ale sadicului Lavrenti Beria, şeful NKVD. În timpul discuţiei în care acoliţii se întreceau în a-i face pe plac, dictatorul asculta ca şi cum avea mintea în altă parte, îşi scutura pipa şi rostea scurt decizia care răsturna tot ce se vorbise până atunci. Evident, urma replierea gudurătorilor: „Decizia tovarăşului Stalin e înţeleaptă!“.

Evident, George Becali n-a omorât pe nimeni, iar managerul său n-a smuls unghiile nimănui, deşi uneori a mai lovit cu pumnul câte un duşman de clasă. Fascinaţia şi adulaţia faţă de putere s-au infiltrat însă, haine, şi într-o situaţie aparent banală: un finanţator de fotbal intră în puşcărie, iar anturajul său rămâne să ia decizii, doar că în colţul roşu este Teia Sponte, iar în cel albastru un manager.

Care e prima hotărâre luată de manager? Decide, cu de la sine putere, să anuleze celebrarea titlului 24, o sărbătoare aşteptată de fani de 7 ani, în speranţa că va mai obţine un centimetru de încredere în ochii şefului încătuşat. Apoi, îşi aşterne pe faţă machiajul de cabotin şi merge, ce coincidenţă stranie, la emisiunea Jocuri de Putere, sau „Jocuri dă putere“, aşa cum rosteşte cu emfază moderatorul ei, un domnişor preţios pe nume Rareş. Ce face managerul în faţa întrebărilor ridicate la fileu cu un zel „dă“ neînţeles? Se lansează într-o pledoarie înecată în patetism în care vorbeşte despre Becali la timpul trecut: „Gigi era genul de om care…“, „Gigi se certa pentru că îi plăcea să…“. Dacă deschideai televizorul după o lună petrecută în munţi, ai fi putut crede că, Doamne fereşte, George Becali a încetat din viaţă, iar managerul tocmai îi citea necrologul.

Ieri, pretendentul a mers la închisoare pentru a accelera procesul de pre