Un irakian şi un libanez de origine siriană, Salid Harba, 39 de ani, şi Abdul Razak Harba, 37 de ani, au fost declaraţi indezirabili pe teritoriul României de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pentru o perioadă de 15 ani, şi vor fi expulzaţi din ţară de către Inspectoratul General pentru Imigrări. Cei doi ar fi promovat şi finanţat mişcări extremiste din Orientul Mijlociu, reuşind să convingă mai multe persoane din România să ia parte la Jihad şi să lupte în misiuni sinucigaşe.
"Cele două persoane au fost declarate indezirabile pe o perioadă de 15 ani, ca urmare a implicării lor în sprijinirea financiară şi în promovarea unor mişcări jihadiste din Orientul Mijlociu. Cei doi au facilitat şi intrarea ilegală în România a unor persoane care veneau din spaţii active din punct de vedere al terorismului", a explicat pentru gândul Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.
Cei doi făceau propagandă pentru "declanşarea Războiului Sfânt" (Jihadul) atât în mediul virtual, cât şi printre oamenii pe care îi cunoşteau în mod direct. "Prin acţiunile lor, au reuşit radicalizarea convingerilor religioase de natură extremistă ale unor persoane, care şi-au dat acceptul de a deveni martiri şi a lupta în misiuni ale unor grupări islamiste extremiste din Orientul Mijlociu", a mai spus Sorin Sava, pentru gândul.
Zeiab Abdul Rahman (Abdul Razak Harba), cetăţean libanez născut în Siria, la Damas, şi Salah Aldain Nayyef Khalid Harpah (Salid Harba), cetăţean irakian născut la Karbalaa, deţin mai multe ferme de animale în comuna Vădeni, judeţul Brăila, dar şi în judeţul Galaţi, ocupându-se cu vânzarea de animale vii şi carne.
Numele celor doi apar în acţionariatul firmelor Naif Livestock, în timp ce Alsali Impex este deţinută doar de irakianul Salid Harba. Ambele firme deţin ferme de animale în judeţele Galaţi şi Brăila.
Un irakian şi un libanez de origine