Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia privatizării Poştei Române va fi anunţată pe 28 mai, măsurile pentru perioada următoare, stabilite miercuri în Guvern

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 24 mai 2013 ·

Detaliile referitoare la procesul de privatizare al Poştei Române vor fi anunţate marţi, 28 mai, când expiră termenul de cumpărare a caietelor de sarcini de către investitori, iar miercuri vor fi discutate, în şedinţa de Guvern, măsurile pentru perioada următoare, a declarat, vineri, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.

"Marţi după-amiază, pe 28 mai, când expiră termenul de cumpărare a caietelor de privatizare de către investitori, vom putea anunţa ce s-a întâmplat în toată această perioadă în procesul de privatizare. Miercuri, în şedinţa de Guvern, vor fi discutate toate măsurile care vor fi luate în perioada următoare', a spus Dan Nica.

Acesta a precizat că anul trecut compania a fost salvată în ultimul moment de pericolul insolvenţei, reuşind eşalonarea amenzii primite de Poşta Română de la Consiliul Concurenţei de peste 100 de milioane de lei. "Dată fiind povara fiscală moştenită şi descoperită acum, focusul nostru este de a continua etapele procesului de privatizare în cel mai bun mod posibil în prezent pentru companie", a adăugat Dan Nica.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, privatizarea Poştei Române ar putea fi din nou amânată deoarece potenţialii investitori au cerut o prelungire a termenului de depunere a ofertelor, după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a descoperit, în urma unui control, datorii fiscale de circa 25 de milioane de euro.

"La controlul făcut de ANAF în vederea eliberării certificatului fiscal, care este un document obligatoriu în procesul de privatizare, s-au descoperit noi datorii fiscale. Cu tot cu penalităţile calculate pe ultimii nouă ani, acestea au o valoare totală de 107 milioane lei. Controlul încheiat pe 16 mai 2013 este singurul control de fond finalizat de ANAF la Poşta Română pentru perioada de gestiune 2003 - ianuarie 2013. În 2010, la cererea companiei Poşta Rom

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 22 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 30 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°