Deşi în prezent nu are o funcţie care să-i permită acest lucru, lucrurile ar sta cu siguranţă altfel dacă ar fi în postura în care ar avea puterea decizională de partea sa. Deşi în prezent nu are o funcţie care să-i permită acest lucru, lucrurile ar sta cu siguranţă altfel dacă ar fi în postura în care ar avea puterea decizională de partea sa.
Marian Vanghelie este politicianul care l-ar scăpa pe Becali de închisoare, conform Realitatea TV, dar ar acorda graţieri inclusive şi altor persoane pentru care condamnarea a fost o măsură prea dură.
"L-aş graţia nu doar pe Becali, i-aş graţia pe toţi cei unde aş considera condamnarea ca o măsură prea mare", a spus Vanghelie.
Potrivit Legii 546/14 octombrie 2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, aceasta poate fi acordată individual, prin decret al Preşedintelui României, sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, însă acesta a cerut întreruperea pedepsei, motivând că este singurul întreţinător al familiei. Dacă ar fi aprobată cererea lui Becali, deputatul ar beneficia de întreruperea pedepsei timp de trei luni.
Citeşte şi: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/basescu-intrebat-gratiaza-becali-raspuns-448495.html
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/bucurestenii-eliberarea-becali-448464.html
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/exista-sanse-ca-gigi-sa-scape-de-puscarie-un-avocat-din-ploiesti-sustine-ca-stie-cum-poate-fi-eliberat-patronul-stelei-448438.html