Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditorii externi ai Greciei cer băncilor elene să-şi vândă subsidiarele din Europa de Sud-Est.

Publicat in Gandul, vineri 24 mai 2013 ·

Reprezentaţii creditorilor externi ai Greciei cer băncilor comerciale elene să-şi vândă subsidiarele şi băncile afiliate din Europa de Sud-Est, precum şi activităţile nebancare de pe piaţa elenă, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de publicaţia elenă Kathimerini.

În România sunt prezente mai multe bănci elene. Astfel, National Bank of Greece deţine Banca Românească, Eurobank controlează Bancpost, în timp ce Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Topul băncilor din România

Troica, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, vrea vânzarea imediată a activităţilor nebancare, în baza unui calendar precis, şi exercită presiuni pentru vânzarea subsidiarelor din Balcani, relatează Kathimerini.

Directorul general adjunct pentru ajutor de stat al Comisiei Europene, Gert Jan Koopman, se află la Atena de mai multe zile şi se întâlneşte cu managerii băncilor elene privind planurile de afaceri pe care instituţiile de credit trebuie să le depună în cotextul recapitalizării.

Potrivit surselor, Koopman a descris managerilor cadrul în care trebuie să se încadreze planurile de afaceri. Directoratul General pentru Concurenţă ar urma să trimită, săptămâna următoare, instrucţiuni scrise băncilor locale privind planurile de afaceri.

Sectorul bancar din România în grafice şi tabele

Oficiali bancari afirmă că instituţiile de credit vor fi nevoite să depună planurile până la sfârşitul lunii iunie. După consultări, planurile vor fi convenite până la mijlocul lunii iulie.

Unul dintre punctele dificile din negocieri rămâne soarta subsidiarelor şi băncilor afiliate din Balcani.

Troica vrea o reducere drastică a prezenţei băncilor elene în ţările din regiune. Creditorii Greciei consideră că prezenţa puternică în Balcani este un lux pe care băncile elene nu şi-l pot permite, ca urmare

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 16 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 59 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 9 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

ȘEDINȚA PSD pe amendamentul Iohannis. Marcel Ciolacu: Le recomand colegilor să voteze împotrivă / „Nu se pot da legi pentru o singură persoană”

Gandul acum 40 minute
PSD a convocat Biroul Permanent Național pentru a decide dacă va vota legea prin care șeful statului, Klaus Iohannis, să nu fie nevoit să-și dea demisia cu trei luni mai devreme pentru a candida pe listele de la alegerile parlamentare. UPDATE 12.18

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum o ora
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian

HotNews acum 25 minute
Roman Lopatynskyi din Ucraina câștigă Concursul Internațional George Enescu 2024, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83 de Johannes Brahms. Pe locul al doilea s-a situat

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum o ora
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

23°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°