Investiţia s-a ridicat la peste trei milioane de lei
O altă investiţie importantă care s-a derulat în ultima perioadă în zona Tărlungeni a fost construirea unui nou Cămin Cultural, în satul Purcăreni. Aici lucrările sunt practic la această oră încheiate, obiectivul social-cultural de mare interes local urmând să fie inaugurat oficial mâine, 25 mai 2013, prin binecunoscuta tăiere de panglică. Investiţia s-a făcut pe Măsura 3.2.2., valoarea totală a acesteia ridicându-se la suma de circa trei milioane de lei (RON), fără TVA. Construcţia care a început anul trecut s-a făcut pe banii firmei care a câştigat licitaţia, iar Primăria a decontat treptat lucrările executate. Întrucât lucrările la Căminul Cultural din Purcăreni sunt, cum spuneam, finalizate, noul aşezământ socio-cultural va fi efectiv dat în folosinţă mâine. În ultima vreme s-au montat pavajele în curte, s-a amenajat un spaţiu verde pe margini în vederea plantării de flori, o parcare interioară, încheindu-se şi celelalte operaţiuni de dotare, finisare şi instalaţii interioare: vestiare, grupuri sanitare şi electrice, calorifere, centrală termică, mobilier etc. Importanţa acestui obiectiv are însă nevoie de a fi subliniată, deoarece în acest Cămin se vor desfăşura cele mai însemnate evenimente din viaţa comunităţii: nunţi, botezuri, revelioane, baluri, precum şi alte petreceri specifice diferitelor sărbători şi nu numai.
Căminul Cultural din Purcăreni dispune astfel de toate utilităţile şi dotările necesare organizării şi desfăşurării de evenimente, branşarea la apa curentă şi racordarea la gaz metan şi energie electrică făcându-se chiar zilele trecute, în timpul documentării noastre. Investiţia s-a ridicat la peste trei milioane de lei
O altă investiţie importantă care s-a derulat în ultima perioadă în zona Tărlungeni a fost construirea unui nou Cămin Cultural, în satul Purcăreni. Aici lucrăr