După o lungă perioadă de negocieri, şi reprezentanţii celorlalte patru spitale din judeţ au semnat contractele de furnizare servicii medicale. Până joi, doar Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani avea contract semnat cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea.
Joi, a avut loc o întrunire între managerii spitalelor din Adjud, Panciu, Dumbrăveni, Vidra, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi cei ai CAS. Cu această ocazie, conducerile unităţilor medicale cu paturi au semnat contractul cu CAS. Potrivit unor surse, în timpul negocierilor, preşedintele CAS, Mihai Copaci, a fost deranjat de prezenţa reprezentantului DSP, spunând că acesta nu are ce căuta la negocieri. Mai mult decât atât, la un moment dat, Copaci i-ar fi cerut directorului economic al DSP, Iuliana Mircea, să părăsească sala.
Managerii spitalelor spun că prezenţa reprezentantului DSP la negocieri era justificată, în condiţiile în care este membru în Consiliile de Administraţie ale unităţilor sanitare din judeţ, dar şi pentru că este reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu. „Am semnat ieri contractul, pentru că s-a făcut trimestrializarea bugetului pentru trimestrele III şi IV, iar banii ne ajung la limită să funcţionăm. Într-adevăr, prezenţa DSP-ului la negocieri este justificată, pentru că face parte din Consiliul nostru de Administraţie”, spune Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. „Am semnat contractul cu Casa şi da, a participat şi un membru DSP. Mi se pare normal, atâta timp cât doamna Mircea este preşedintele Consiliului de Administraţie de la spitalul nostru, plus că DSP-ul este reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu. El ne reprezintă interesele”, este de părere şi medicul Daniela Bunea, directorul medical al Spitalului Adjud. „Am semnat contractul cu condiţia ca atunci când va veni bugetul pe noul indice de c