Universul relaţiilor umane este unul imposibil de variat. Soţiile au soţii lor; copiii au părinţi; iubiţii au parteneri de viaţă; prietenii se au unii pe alţii. Există veri şi mătuşi şi unchi şi bunici, colegi de şcoală şi de serviciu, rivali şi oameni aflaţi pe picior de egalitate cu tine. Fiecare dintre aceste relaţii se consumă conform propriului set de reguli şi ritualuri, la fel de unice şi de elaborate. Şi totuşi, în ciuda acestei diversităţi şi complexităţi, nici o relaţie nu se compară ca profunzime şi longevitate cu aceea dintre fraţi. O ştiţi şi voi dacă aveţi fraţi sau surori. O ştiţi dacă aveţi mai mulţi copii. O ştiţi chiar dacă nu aţi făcut altceva dacă să urmăriţi interacţiunile dintre fraţi.

Din clipa în care ne naştem, fraţii şi surorile noastre ne sunt colaboratori şi complici, modele de urmat în viaţă sau de evitat. Sunt cei cu care ne certăm, protectorii noştri, cei care ne împing înainte sau care ne chinuie, tovarăşii noştri de joacă, sfătuitorii, surse de invidie şi subiect de mândrie. Ei sunt cei care ne ajută să învăţăm cum să ne rezolvăm conflictele şi cum să nu le rezolvăm; cum să stabilim relaţii de prietenie şi cum să ne înstrăinăm de amici. Surorile îşi învaţă fraţii despre misterul feminin; fraţii îşi învaţă surorile despre enigmele sufletului masculin. Fraţii mai mari învaţă cum să se îngrijească de cei din jur asumându-şi rolul de mentor pentru fraţii mai mici; fraţii mai mici învaţă să fie înţelepţi luând aminte la fraţii mai mari. Soţii şi soţiile, precum şi copiii intră mai târziu în vieţile noastre; părinţii ne părăsesc prea devreme. „Fraţii şi surorile“, susţine sociologul Katherine Conger de de la Universitatea California, din Davis, specialistă în relaţii familiale, „ne întovărăşesc pe tot parcursul călătoriei“.

Într-un fel, legătura fraternă nu ar trebui să fie atât de profundă pe cât este, chiar şi pentru si